Extenuat de lupta pentru ieşirea din criză, premierul face el însuşi una şi, cum se mai zice, dă ortul popii. Funeralii naţionale, popor, sobor, aleşi, culeşi, regrete eterne etc. Pe marginea mormântului, Traian Băsescu plânge în hohote din ambii ochi, smulgându-şi ultimele şuviţe din părul restant, iar Elena Udrea, cernită toată, jeleşte telegenic şi ecumenic. În trei cuvinte, mare jale mare!
În drum spre ieşirea din cimitir, Elena Udrea se apleacă discret la urechea lui Traian Băsescu şi-i şopteşte plină de speranţă:
– Traiane, nu-i aşa că aş putea acum să-i iau eu locul?
Iar Traian Băsescu o asigură:
– Cum să nu, Elena, numai că trebuie să te grăbeşti până nu astupă ăia groapa.
