Ştefan cel Mare şi Preda fugeau de turci. Ajung într-o pădure.
– Măria Ta, ne ajung turcii, să ne suim în copaci, zice Preda.
Se urcă ei într-un copac, după câteva minute trec turcii pe sub ei, caută prin tufişuri, trec mai departe. Zice Ştefan:
– Predo, eu nu mai pot, îmi dau drumul.
– Măria Ta, nu îţi da drumul, te prind turcii, Măria Ta!
Mai trece o oră, turcii pe sub ei îi căutau de zor. Zice Ştefan:
– Bă, Predo, bă, am obosit, îmi dau drumul…
– Nu-ţi da drumul, te prind, rămâne ţară fără domnitor, Măria Ta!
– Bine, Predo, bine!
Mai trece o oră, turcii pe sub ei grămadă.
– Predo, asta a fost, eu îmi dau drumul…
– Măria Ta, ai milă de noi, nu ne lăsa pradă turcilor, fără Măria Ta se duce ţara de râpă!
– Bine, mă, Predo, dar măcar la cal pot să-i dau drumul?
