Ştefan cel Mare umbla cu voinicii după el prin ţară, să exploreze locurile. Undeva, în faţă, pe o piatră, văd un om.
– Ia du-te, voinişe, vezi şe-i cu omu şela!
Se duce ostaşul, se-ntoarce:
– Măria-Ta, omul şela-i un neamţ.
– Aşa? Atunşi locul ista să se cheme Piatra Neamţ!
Mai merg ei ce merg, văd iar un om stând jos, pe-o piatră.
– Aleargă, voinişe, şi vezi…
– E tot un neamţ, Maria Ta!
– Aşa? Aşest loc să se cheme de-amu Piatra Neamţ!
– Măria-Ta, aţi mai numit acolo, mai în spate, un loc, tot aşe, Piatra Neamţ.
– Aşe?! Atunci să se cheme Şimleul Silvaniei!
