Baciul este pe moarte şi ciracul plânge. Spune Baciul:
– Nu mai plânge mă, că te-am învăţat toate secretele meşteşugului; vei fi şi tu un baci dibaci.
– Da, baciule, dar mi-e frică că nu ştiu ce o să fac când vin lupii la stână.
– Nu ai tu bai, spune baciul, îl chemi pe Costică.
– Cum, baciule? Costică îi cel mai jigărit câine al nostru.
– No, tu fă aşa cum am spus io, că mă duc.
Şi muri baciul. La câteva ore, vin lupii la stână şi, înnebunit de groază, îşi aduce tânărul baci aminte de spusele maestrului. Şi zice:
– Şo pă ei, Costică!
Apare schilodul de Costică, latră de două-trei ori şi fug lupii înnebuniţi. La vreun kilometru de la stână, trăgându-şi sufletul, lupul ăl tânăr îi zice lui tac-su:
– Ştii ceva, tată? De ce fugim noi de schilodul ăla? Ăla nu ne poate face altceva decât să ne sugă sculele.
– Da, fiule, dar ştii ce buze reci are?
