De unde îşi trage numele comuna Milcoi, Vâlcea În timpul îndepărtat, un zmeu (sau poate doar un moşier) avea o moşie chiar pe teritoriul comunei Milcoi, care nu se chema Milcoi pentru că nu era încă nici locuit. Ca să-şi ridice un castel, avea nevoie de fix 500 de oameni, bărbaţi, nu femei.
Pune el pândarii să-i găsească prin satele învecinate 500 de bărbaţi apţi de muncă. Pândarii au găsit, oamenii au venit, însă, cum stăteau la oarecare depărtare, mai plecau în weekend-uri, când aveau liber, către căşile lor şi mai uitau să vină. Poate îi reţinea şi câte o beţie cruntă, de începea vinerea seara şi nu se sfârşea duminica dumineaţa, ca la români. La început, zmeul (care poate era doar un moşier) încercă să-i convingă cu frumosul că lucrarea va stagna, vor fi întârzieri la termenele de predare, bugetul se va suplimenta şi, în fine şi în mare, că se va mânia foarte rău pe ei dacă mai fac din astea.
Unuia, mai isteţ, îi trecu prin minte să spună că nu s-ar întâmpla asta, dacă zmeul (sau moşierul, ce era) le-ar da loc de-o colibă chiar acolo, pe moşia lui, ca să nu mai trebuiască să plece.
Zmeul-moşier se gândi ce se gândi şi întrezări avantajele de dezvoltare (ne putem imagina că se gândi şi la afluenţa de femei care se anunţa), aşa că le dărui celor 500 de bărbaţi locuri de casă, că doar avea de unde, numai să se stabilească acolo şi să muncească pe moşie, ei şi urmaşii lor.
Zis şi făcut. Oamenii se mutară, toţi cei 500, cu tot cu familiile lor, în locul care avea să primească denumirea Milcoi, de la mil şi coi.
Fiecare bărbat având două din acestea numite pe urmă, înmulţit cu 500, ne dă Milcoi.
