Într-o seară, vine dinozaurul la dinozauriţă şi, făcându-i galeş cu ochiul, zice:
– Ei, o facem?
Ea, uitându-se la podea:
– Mmm… nu!
A doua zi, vine din nou dinozaurul la dinozauriţă şi, uitându-se cu subînţeles, zice:
– Ei, cum e? Merge una mică?
Ea, privind la vârful pantofului:
– Păi… mmm… nu!
A treia zi, vine dinozaurul la dinozauriţă şi zice cu nerăbdare:
– Păi cum?… Nimic, nimic?!
Ea, şăgalnic:
– Nu, iubitule… poate mâine!
Şi aşa mai departe, zi după zi, an după an.
Aceasta este povestea dispariţiei dinozaurilor.
