Ion și Gheorghe se intorc acasă după calatoria la București. Ajung la gara, se urca în trenul de Cluj și se aseaza pe două locuri.
— Mai, Ioane, cât face trenul până la Cluj?
— Mult, ma. Toata ziua.
— și ce facem noi atata timp?
— Pai, ce sa facem, vorbim.
— și ce sa vorbim noi toată ziua, ma?
— știu eu? Hai sa spunem ghicitori.
Zis și facut!
— Ia zi , Gheo, ce e mic, negru și sta la mine în curte?
Trece un timp, ajunge trenul pe la Ploiești.
— Auzi, Ioane, da are blana?
— Are, ma.
Pe la Brasov, Gheorghe întreabă din nou:
— Ioane, are și patru picioare?
— Are, ma.
Spre Sighisoara, dialogul continua:
— și il ții în lant, ma?
— Da, il tin în lant.
La Blaj:
— Nu-i așa ca e rau? Musca, nu?
— Musca ma, dacă nu te stie.
Ajunge trenul și la Teius.
— Ma, Ioane, no fi câinele?
— Ba câinelei, ma. Da tu mare prost ești. Ce ți-a trebuit atata timp ca sa ghicești?
in gara la Apahida, răspunde și Gheorghe, supărat:
— Auzi, ma? Prost ești tu. Eu stiam de la București, da dacă spuneam de atunci, ce mai vorbeam noi atata drum?
