– Nu credeam că o să ajung vreodată la un psiholog! zise ea, amuzată, cu un ton senin, lăsându-și intenționat și de bună voie scăpat un mic “hi-hi” voios și sprintenel , ca apoi să se așeze confortabil pe canapeaua roșie din mijlocul camerei, fixându-și privirea pe acel roșu ce o ducea cu gândul la “Cartea roșie” a lui Jung.
– Asta vedeam doar prin filmele americane, continuă ea, și mi-aduce aminte de filmul “Cu nașu` la psihiatru” , din 1999, un fel de parodie sau comedie neagră cu gangsteri și mafioți unde chiar și boss-ul ăl mai boss, “Capo dei capi” sau “capo di tutti i capi ” sau Nașul apelează la un psiholog când simte că are probleme cu “tiuga”. Așa-i plăcea bunicului să-i zică la “cap” , “tiugă” – termen popular adesea folosit subtil pe post de fină ironie de către bătrâni când vroiau să scoată în evidență faptul că cel căruia i s-a adresat cu termenul ăsta ar fi un prostănac ! Asta ca să nu i-o zică într-un mod direct și să pară prea tăios cuvântul, să nu-l rănească cu alte forme și expresii.
– Las`, zicea bunicul, mai bine așa decât să-i zici omului că “are tărâțe în cap”! Că într-o situație ca și asta, nărodu` nu mai are timp și nici pricepere ca să gândească la ce înseamnă cu adevărat “tiuga”, el se lasă dus de mânie și, iaca, nici nu-și dă seama că l-am făcut pe față prost.
– Interesant personaj, bunicul tău! zise psihologul căruia i se înseninsase un pic fața, schițând un mic zâmbet pe care avu grijă să și-l șteargă de îndată ce-și aminti că trebuie să mențină sub control situația și implicit, drumul cuvintelor care trebuiesc conduse către adevărata problemă cu care se confruntă “bolnava”.
– Hai să încercăm să ajungem la miezul problemei care te frământă, continuă el, să nu ni se termine timpul fără ca să nu ajungem la adevăratul motiv care te-a adus azi la mine… hai, prinde curaj și spune-mi ce te-a deranjat azi?
– Un vis!…zise ea inchizându-și ochii ca într-o încercare de a-și aduce aminte o întâmplare din îndepărtata vreme a veacului de mult apus. De fapt, două vise, unul pe care l-am visat într-o noapte din 2012 și celălalt, aseară… Cumva, au o legătură între ele pentru că este vorba de aceeași persoană și cam același sentiment, aceeași tematică.
– Și, uite, tocmai de asta și începui cu filmul, ca să-ți fac o mai bună introducere, să te fac să înțelegi mai exact ce mă frământă! continuă ea să exclame cu multă vervă ca-ntr-un monolog explicativ sieși, știu că n-aș avea nevoie de tine sau de altcineva care să mă îndrume ce si cum să fac, să ascult de careva care să-mi spună ce să fac…de parcă eu n-aș fi în stare! Asta mă enervează la mulți, că nu știu să asculte, să aștepte momentul potrivit și să stie exact când și cum trebuie să se intervină!
– Aici vroiam să ajung, la vise! Astea mă frământă și tot încerc să le dau de cap, pentru că știu că visele nu-s doar “vise de noapte” sau niște prostii, aiureli sau mai știu eu ce gunoi al vreunui subconștient mediocru…
Visele sunt cu mult mai mult de-atât, de asta nici nu s-a ajuns la vreun răspuns exact și după atâția mii de ani de existență a omenirii, omul încă mai are întrebări la care nu s-au găsit răspunsuri !
Articol de Mihaela Vicol, din blogul personal: Fața nevăzută a fetei II
