Cică Emil Constantinescu mergea pe malul unui lac. La câţiva paşi, peştişorul de aur se zbătea pe uscat. Milu îl ia şi-l aruncă în apă.
Peştişorul fermecat îi e recunoscător:
– Acum, însă, cele trei tradiţionale dorinţi ar trebui să fie numai două, dar, cu criza asta, numai una pot să-ţi îndeplinesc. S-o auzim!
– Păi, e o fată tare frumoasă undeva în vest, o cheamă Claudia Schiffer, ştii aş vrea şi eu o noapte cu ea…
Peştişorul îşi dă ochii peste cap, pare că i se cere imposibilul.
– Nu se poate… E prea departe şi mai trebuie să înot împotriva curentului, pe Dunăre în sus… E prea mult de mers… N-ai şi tu o altă dorinţă, ce Dumnezeu?
– Păi, atunci, dacă se poate, aş vrea să rămân preşedinte…
Peştişorului îi ies ochii in orbite, pupilele i se dilată cât un pepene, aripile i se ridică în sus, ca de arici. Într-un târziu, decide:
– Cum ziceai că o cheamă pe fata aia?
