Padurea Baciu, aflata la 5 kilometri de orasul Cluj, a cunoscut celebritatea în 1968, cand Emil Barnea a publicat o fotografie a unui posibil OZN ajuns în zona. Aici exista o zona magnetica de 300 de metri, unde muschii de pe copaci nu arata nordul, asa cum ar fi normal, iar ciupercile, obisnuite pentru aceasta padure, nu cresc niciodata. Aici ar fi fost vazute broaste rosii de dimensiuni foarte mari. Au fost semnalate și cazuri stranii, în care în acest loc a plouat torential, dar fix doar pe suprafata de 300 de metri. Si tot aici apar asa numitii "ingeri pazitori", entitati care pot fi surprinse doar cu ajutorul aparatului de fotografiat și care nu sunt vizibile ochiului uman. Potrivit relatarilor din presa, în zona se petrec mai multe lucruri greu de explicat. Pe langa aparitia misterioasa a OZN-urilor, fenomene ciudate intamplate în noaptea de Sanziene și disparitii de persoane, precum în Triunghiul Bermudelor.
Exista o legatura intre uraniu și planeta Uranus. În 1781, descoperirea planetei Uranus de catre astronomul britanic William Herschel a facut senzatie în lumea stiintifica. Opt ani mai tarziu, în 1789, chimistul german Martin Heinrich Klaproth a descoperit un elemenl pana atunci necunoscut, caruia i-a dat numele de uraniu, în amintirea acestui eveniment. Abia în 1896, Henri Becquerel a descoperit ciudata radiatie pe care o emite acest element. Cautand alte elemente radioactive, fizicienii au descoperit neptuniul și plutoniul, doua elemente care sunt asezate dupa uraniu în tabelul lui Mendeleev, tot asa cum planetele Neptun și Pluto ii urmeaza lui Uranus în sistemul solar.
Cu ajutorul telescopului Hubble au putut fi observate discurile proto-planetare din Nebuloasa Orion. Acestea aducand dovezi ale existentei planetelor extrasolare în jurul stelelor similare cu Soarele, și corespondentele în lumina vizibila ale inca misterioaselor explozii de raze gamma.
Marea Gaura Albastra situata în mijlocul recifului Lighthouse, este o dolina cu un diametru de 305 metri și o adancime de 120 metri. Aceasta gaura ciudata a aparut în urma cu circa 65.000 de ani ca urmare a cresterii nivelului marii.
A existat o masina pe care toti americanii au considerat-o purtatoare de ghinion. În anul 1955, proprietarul masinii a fost ucis, iar cand masina Porsche a fost tractata de la locul accidentului și dusa la garaj, motorul s-a desprins și a cazut pe un mecanic, zdrobindu-i picioarele; apoi, motorul masinii a fost cumparat de un medic care l-a montat pe masina sa de curse și a murit la foarte scurt timp, în timpul unei curse; garajul în care a fost reparata ulterior masina Porsche a fost distrus de un incendiu; mai tarziu, cand masina a fost expusa în Sacramento, s-a desprins de pe stand si, în miscare, a rupt soldul unui tanar; în Oregon, o alta masina care transporta Porsche-ul s-a desprins din dispozitivul de prindere și a zdrobit fatada unui magazin; insa, în 1959, masina s-a dezmembrat misterios în 11 bucati în timp ce era sprijinita pe niste suporti de otel.
Furnicaturile numite și parestezii sau amorteli sunt provocate de fluxul sangvin redus catre un nerv presat. Daca se sta prea mult într-o pozitie ciudata sau chiar și cu picioarele incrucisate, se apasa pe un nerv indeajuns de tare pentru a-i intrerupe comunicarea cu creierul, provocand "adormirea" picioarelor. Parestezia se simte în general în extremitati (maini, picioare și glezne). Simpla modificare a pozitiei este de ajuns pentru a restabili comunicarea nervului cu creierul. Uneori, aceste furnicaturi pot fi insa semn al unor boli serioase, precum diabetul sau lupusul, caz în care ele nu dispar la modificarea pozitiei corporale.
Insula Pastelui reprezinta unul dintre cele mai controversate locuri de pe Pamant. Desi se afla în Oceanul Pacific, la 4.200 de kilometri departare de statul sud-american Chile, este considerata teritoriu al acestuia. Insula este cel mai bine cunoscuta pentru Moai, statuile sale uriase sculptate în piatra, cu un aspect misterios și cu priviri indreptate simbolic spre cer, spre ocean sau spre anumite obiective de pe insula. Nimeni nu stie cu exactitate cine le sunt autorii! Nimeni, nici macar locuitorii insulei, nu poseda cunoasterea artei prelucrarii lor și nimeni nu poate explica felul în care a fost posibila crearea acestor colosi din piatra inalti de pana la 20 metri și grei de pana la 90 tone. Mai mult de atat, ulterior sculptarii statuilor în apropierea carierei de unde erau extrasi monolitii, uriasele corpuri erau transportate pe distante de pana la 20 de kilometri de la sursa, lucru de nerealizat astazi..
Perioade de rotatie ale Venusului sunt sincronizate astfel incat arata spre Terra aceeasi fata cand planetele se afla la cea mai mica distanta una fata de alta. Poate fi un efect de rezonanta, insa și doar o coincidenta. Aceasta rotatie foarte lenta și în sens invers ramane un mister pentru astronomi.
Obiecte misterioase au fost observate de catre cercetatorii de la NASA într-unul dintre inelele lui Saturn. Regiunea inelului F este plina de obiecte spatiale necunoscute, avand dimensiuni extrem de variate. Oamenii de stiinta de la NASA au descoperit, cu ajutorul observatorului spatial Cassini, obiecte misterioase, care au marimi de aproximativ 800 de metri, care perforeaza unul dintre inelele planetei Saturn, potrivit International Business Times. "Cred ca inelul F este cel mai ciudat inel al lui Saturn, iar ultimele probe preluate de la Cassini arata cum acesta este mult mai dinamic decat ne-am gandit vreodata", a spus Carl Murray, om de stiinta la Universitatea Queen Mary din Londra. "Aceste descoperiri ne arata ca regiunea inelului F arata ca o gradina zoologica, fiind plina de obiecte care au dimensiuni de la o jumatate de kilometru pana la marimea unei luni, precum Prometheus, de cateva sute de kilometri, creand un spectacol uimitor", a declarat Murray.
Dupa ce Newton a formulat teoria sa celebra privind gravitatia, savantii au inceput sa analizeze cu mare interes aceasta misterioasa forta, fara de care viata pe Terra nu ar exista. Gravitatia planetei noastre ne impiedica sa disparem în spatiu, forta de gravitatie a Lunii determina mareele, iar cea a Soarelui mentine stabila orbita planetei noastre. Tot gravitatia determina orice obiect sa fie atras de un alt obiect, iar cu cat acesta este mai masiv, cu atat atractia va fi mai puternica. Si totusi, cercetatorii mai au multe aspecte de lamurit în privinta gravitatiei. De ce atomii sunt în mare parte spatiu gol
Ziua Echinoxului este sarbatorita de Wicca și alte religii pagane sub semnul lui Mabon, zeul welsh numit și Fiul Luminii, Marele tanar sau Tanarul divin. Se spune ca Mabon s-a nascut de echinox, mama lui fiind Modron Marea Mama, Pazitoarea lumii celeilalte, Vindecatoarea, Protectoarea sau Pamantul. Rapit mamei sale la varsta de 3 ani, Mabon a reusit sa se elibereze cu ajutorul unor animale intelepte, precum cerbul, mierla, bufnita, vulturul și somonul, ;din captivitatea sa misterioasa. De fapt, Mabon fusese pana atunci în pantecul propriei sale mame, un loc de evolutie și provocare, el renascand ca Fiu al Luminii, cu o forta și o intelepciune datorate prizonieratului indurat.