Este bine sa puneti o lingurita de unt și sare în apa în care fierbeti pastele fainoase, nu se va mai forma spuma, iar pastele nu se vor lipi de vas.
Broasca testoasa de mare sau Caretta caretta este de talie mare, astfel ca adultii pot atinge chiar 1.2 metri și o greutate de pana la 200 de kilograme. Aceasta specie traieste în Oceanul Atlantic, Marea Mediterana și uneori patrunde și în Marea Neagra, de unde poate ajunge accidental și în apropiera plajelor romanesti.
Oasele din corpul uman nu sunt albe, ci bej sau maronii. Oasele din muzee sunt albe pentru ca au fost fierte în apa și curatate.
Rantasul traditional nu este sanatos. Obtinerea unui rantas sanatos se prepara astfel: se rumeneste în tigaie uscata, fara grasime, dupa care se adauga apa rece, se incalzeste lichidul de baza al sosului (suc de rosii, zeama de supa de carne, sau supa de legume) si, cand fierbe, se rastoarna faina dizolvata, amestecand continuu, apoi se adauga ulei imediat, care se va fierbe în acel sos, iar la final se adauga sare și condimente aromate (cimbru, dafin, maghiran).
O camila poate merge 5-7 zile consumand putina hrana și apa sau chiar deloc și isi poate pierde un sfert din greutatea de 700 de kg fara ca organismul sa dea semne de slabiciune.
Structura norilor venusieni sugereaza ca atmosfera planetei a fost la origine foarte asemanatoare cu cea a Pamantului. Aici se pare ca existau cantitati importante de apa la suprafata, apa ce s-a evaporat datorita efectului de sera în crestere
Din punct de vedere al salinitatii, Marea Neagra este unica. Salinitatea sa în larg este de 17-18‰, pe cand salinitatea celorlalte mari și oceane variaza în intervalul 24-34‰.
Romanii credeau ca apa rece ucide sperma, de aceea dupa fiecare raport sexual, sclava ii facea dus vaginal stapanei ei.
Inainte de a toca patrunjelul patrunjelul trebuie inmuiat scurt în apa fierbinte dupa care se toaca și astfel gustul i se accentueaza.