– Măi Vasalie, dă-mi împrumut un chil de pălincă până ce-oi face-o pe-a me.
– Ia, măi Ioane, că doar suntem pretini.
Ion, după două zile:
– Vasalie, mai dă-mi un chil, mă, că n-am reuşit s-o fac pe-a me.
– Ia, mă Ioane, c-o s-o faci azi, mâne şi tu.
Ion, după o săptămână, venea spre poarta lui Vasalie care era la masă cu Maria lui. Vasalie îi zice lui nevasta-sa:
– Tu, Marie, dacă vine la noi, zi-i că nu-s acasă, şi se bagă sub pat.
Vine Ion şi zice:
– Ziua bună, Marie!
– Ziua bună, Ioane.
– Apăi, Vasalie une-i?
– Nu-i acasă, zice ea.
– No, eu am vinit cu alea două chile de pălincă şi cu încă o jumate să ne cinstim ca-ntre pretini din pălinca nouă. Dacă Vasalie nu-i aci, ne-om cinsti doar noi.
Se cinstesc, se-ncălzesc, se suie-n pat şi s-apucă Ion de Maria.
Vasalie de sub pat aude, simte şi cugetă adânc: “Tu-i mama ei de treabă, ce să fac? Puşcă am, cartuşe am, cureaua mi-i lată, da’ ce să fac dacă nu-s acasă?!”.
