Glume si Bancuri - Glume-Si-Bancuri-36622

clock

După cum bine se cunoaste, Eminescu se inspira pentru poeziile sale din natura. Intr-unul din periplurile sale, el ajunge la o manastire unde si-a propus sa ramana câteva zile sa cunoasca mai bine frumusetile naturii și sa mai compuna câteva poezii.Acolo la manastire erau 23 de maicute și o stareta. Când l-au vazut pe Eminescu că a ajuns în lacasul lor, maica stareta i se adreseaza cu o rugaminte:

— Domnule Eminescu, dumneavoastră care sunteți atat de cult, va rugam sa ne compuneti și noua o poezie despre manastirea noastra!

La aceasta rugaminte Eminescu îi răspunde:

— O sa va compun o poezie dacă îmi aduceti un kil de lapte, îmi este pofta sa mănânc niște lapte și apoi va compun poezia.

Vazand aceasta, maica stareta trimite 2 maicute prin catunul acela sa caute 1 kil de lapte. Cele 2 maicute cauta însă nu izbutesc sa gaseasca lapte. Intorcandu-se la manastire, îi spun acest lucru maicii starete iar Eminescu afla și își facu bagajele sa plece.

Când sa iasa pe poarta manastirii, maica stareta il implora:

— Domnule Eminescu, îmi cer scuze ca nu am gasit laptele dorit de dvs însă va rog, dumneavoastră care sunteți atat de cult, sa ne

compuneti și noua o strofa macar. Eminescu accepta și le compune o strofa:

24 de maicute,

48 de tate,

Sa va f..t în c..r pe toate,

Ca n-aveti un kil de lapte
.

In aceasi categorie: Glume si Bancuri - Lungi

  • soul

    Glume-Si-Bancuri-85657

    Americanii fura planurile unui avion rusesc. Aduna o echipa americana sa il reconstruiasca după planuri. Lucreaza ăștia ce lucreaza, sudeaza, lipesc din greu și în final le iese un tractor. Conducerea e nemultumita și aduna o echipa de japonezi. Lucreaza și ăștia din greu, sudeaza, lipesc, asambleaza și după sfortari supraomenești le iese un tractor. […] (...)


    Glume si Bancuri: Actori, Alte Nații, Americani, Lungi, Meserii, Ruși-Rusia
  • forest

    Glume-Si-Bancuri-80048

    O femeie avea un amant în timp ce soțul ei era plecat la serviciu. Intr-o zi, fiul ei de 9 ani se ascunde în sifonierul de la ea din camera. Sotul ei vine acasă pe neasteptate, așa ca ea il ascunde pe amant tot în sifonier. Baietelul spune: — E intuneric aici. Barbatul sopteste: — […] (...)


    Glume si Bancuri: Copii, Deocheate, Familie, Femei, Femei și Bărbați, Lungi, Made In România, Preoți și Călugări
  • fantasy

    Glume-Si-Bancuri-79233

    Pe vremea lui Ceausescu, burlacii trebuiau sa plateasca tribut până la 25 de ani. Un tip era foarte sucarit deoarece era impotent și s-a hotarat sa îi trimita scrisoare lui Ceausescu: — Ma numesc Ion Caciula, om al muncii fără p**a. De ce trebuie sa platesc tribut dacă eu nu pot sa F*T?? După câteva […] (...)


    Glume si Bancuri: Lungi, Made In România, Politica, România Socialistă
  • forest

    Glume-Si-Bancuri-79323

    Bulă merge ptr prima data la biserica. Când lumea sesaseza în genunchi sesaseza și el. Avand pantalonii rupti în fund cel care era în spatele lui ca sa il ateștioneze îi da cu degetul pe la fund. Bulă crezand ca așa se face dadu și el celui din fata lui cu degetul pe la fund. […] (...)


    Glume si Bancuri: Bulă și Ștrulă, Copii, Lungi, Preoți și Călugări, Sfinte
  • season

    Glume-Si-Bancuri-46707

    Badea Gheorghe se prezinta de dimineața cu custura și negru la fata la vecinul Szabo. — Ce-i, ma, Giuri, doara ca n-ai patit ceva rau. — Ba, de patit am patit, Szabo, ca am venit sa te omor. — De ce, Giuri, ce am facut io rau la tine? — Ba, ai facut, ca voi […] (...)


    Glume si Bancuri: Alte Nații, Lungi, Țărani, Unguri
  • art

    Glume-Si-Bancuri-34911

    Presedintele Frantei e în vizita la București. După prima zi de vizita demnitarii se retrag în camerele lor. Nicu are niște microfoane plantate în camerele francezilor și il aude pe la miezul noptii pe presedintele Frantei batand la ușa nevestei sale. — Qui cest la? întreabă prima doamna a Frantei. — Cest moi, îi răspunde […] (...)


    Glume si Bancuri: Familie, Femei și Bărbați, Lungi, Meserii, Neveste, Politica

Distribuie aceasta pagina!

Stirile Scurt Pe Doi