Inima unei pasari bate în repaus cu 400 de batai pe minut și în timpul zborului cu 1000 de batai pe minut.?
Expresia "cu surle și trambite" isi are originea în obiceiul soldatilor, care erau intampinati atunci cand se intorceau de pe front? Ei erau asteptati cu sunete onorifice, rezultate din suflatul în surle și de bataia tobelor.
Muntele Roraima dintre Venezuela, Brazilia și Guyana este un mister în sine care atrage milioane de turisti în fiecare an? Misterul provine din forma sa dreptunghiulara care este cea care naste misterul acestui loc. Muntele pare "pus" deasupra altui munte care se afla la baza acestuia.
Dupa ce tabloul Mona Lisa de Leonardo da Vinci a fost furat din Muzeul Louvre din Paris, în 1912, au fost vandute nu mai putin de 6 replici la preturi uriase în cei 3 ani trecuti pana la recuperarea originalului?
Zona arctica din regiunea Polului Nord are un ciclu natural de topire a ghetii, în care jumatate din aceasta se topeste vara, iar iarna ingheata la loc, ajungand la dimensiunea initiala? Regiunea Antarcticii sau Polul Sud nu are acelasi ciclu regulat de topire, deoarece aici platoul de gheata este aproape la fel, pe tot parcursul celor 12 luni.
In anul 1968 primul supersonic de linie, Tupolev Tu-144, incepe sa fie utilizat în URSS?
In Egiptul antic painea era folosita ca o moneda de schimb? Salariul pe o zi era format din trei paini și doua cani de bere. Aluatul se facea mai gros și inainte de a se coace era lasat la soare pentru a se usca. Acest tip de paine simpla, nedospita a format baza alimentara a multor civilizatii timpurii. Sumerienii mancau un tip de turte nedospite din orz, iar egiptenii secolului XII i.Hr. cumparau de la tarabele de pe strazi o paine numita ta.
In baza unei legi din Bahrein, un ginecolog barbat poate sa examineze organele genitale doar daca le priveste în oglinda?
Doua triunghiuri sunt asemenea cand au cate un unghi egal cuprins intre doua laturi respectiv proportionale?
Cererea pentru blana de jaguar a atins apogeul în anii 1960? Aproximativ 15000 erau ucisi anual în regiunea amazoana din Brazilia și în 1968 s-au exportat în SUA peste 13500 de blanuri.
Zmeura, capsunile, murele și fragii se pastreaza în frigider maxim 2 zile?