Intr-un personal, prin Ardeal. Trenul cam pustiu, coridoarele goale, glasul rotilor de tren monoton. Un cetatean singur într-un compartiment, cufundat în ginduri. Trenul oprește într-o gara și în compartiment intra un alt cetatean, cu un picior de lemn. Da binete și cade și el pe ginduri. Mai trec vreo două gari. Primul ocupant ciocaneste discret în piciorul de lemn:
— Apai, domnule draga, nu va fie cu suparare, frasin ii?
Posesorul, după un moment de chibzuiala:
— Ba!
Liniste. Mai trece o gara.
— Paltin ii?
— Ba!
— Fag ii?
— Ba!
— Stejar ii?
— Ba!
— Gorun ii?
— Da.
— Apai, îi fain, ca nu amortaste.
