Noua milioane de oameni folosesc metroul din Moscova în fiecare zi, mai multi decat în Londra și New York la un loc.
In 1964, Randy Gardner, în varsta de 16 ani, a reusit sa stea treaz timp de 264 de ore și 12 minute (un record mondial), dupa care a dormit timp de 15 ore.
Cimpanzeul este maimuta cea mai inteligenta, fiind favoritul studiilor asupra capacitatilor intelectuale, precum și al gradinilor zoologice. Majoritatea cimpanzeilor traiesc în muntii și padurile din Africa, hranindu-se cu fructe, plante, deseori cu pui de mistreti sau puii altor mici animale si, ocazional, cu termite. Cimpanzeii inteleg foarte usor limbajul international al semnelor, existand exemplare care, invatate de oameni, pot vorbi cu acestia prin cel putin 200-300 de semne.
Antarctica este continentul cu cea mai mare altitudine medie, 2 165 m, celelalte continente nedepasind 960 m.
Datorita celor 12 ani de pribegie în Rusia, Dimitrie Cantemir a lasat operele care l-au facut faimos în toata Europa, precum Istoria Imperiului Otoman sau Descrierea Moldovei, ambele scrise în latina (iar ultima destinata Academiei din Berlin, al carei membru fusese ales).
La calutii de mare, masculii sunt cei care "nasc" puii.
Forma corectă este ţigară nu tigare.
Glucidele trebuie sa acopere 50-55% din ratia calorica, lipidele 20-30% și proteinele 10-15%.
Oamenii considera gandacii de bucatarie dezgustatori pentru ca apar peste tot și au o capacitate impresionanta și în acelasi timp enervanta de a supravietui.
Doar jumatate din cantitatea de dioxid de carbon pe care o noi o pompam în atmosfera ramane acolo, restul fiind absorbit de pamant și oceane.
Bebelusii au memorie, ei putand recunoaste vocea mamei lor, povesti auzite inca din burtica mamei, putand face diferenta cu cele pe care le aud pentru prima data. Alt exemplu este muzica auzita de cand erau în pantecele mamei, care reuseste sa-i linisteasca.