In anul 1908 a fost inventat aparatul de filmat în doua culori de catre C. Albert Smith.
Inclinatia axei satelitului Callisto este de 0 grade.
In Italia, exista traditia numita Rito delle nubili sau ritualul celor necasatoriti. Tinerele fete care au nevoie de ajutor inainte de a se marita primesc daruri în amintirea sfantului care a ajutat trei fete sarace sa se casatoreasca, oferind fiecareia cate o punguta cu galbeni.
Genele și sprincenele umane se reinnoiesc la fiecare opt saptamini. Ceea ce conduce, dupa un calcul simplu, la concluzia ca, în decursul unui an calendaristic, schimbam sapte perechi de gene și sprincene.
Cea mai mica planeta din Sistemul Solar este Mercur cu o raza de 2.439 de kilometrii.
Primii sportivi care au consumat Coca-Cola au fost ciclistii. Campionul mondial Bobby Walthour a și facut reclama acestei bauturi într-un ziar, în 1909.
In anul 1978 Europa avea circa 660 milioane de locuitori. Asta insemna ca la nivel global un om din 6 era european, insa din cauza scaderii populatiei în anul 2000 s-a ajuns la raportul 1/8, urmand ca în 2075 raportul sa fie 1/15.
Un sfert din suprafata orasului Los Angeles este destinat folosirii de catre automobilisti: autostrazi, parcari..
Cel mai mare vagin ii apartine unei scotience nascuta la mijlocul anilor 1800. Femeia masura 2,3 metri inaltime și a dat nastere celui mai mare bebelus din istorie, un baiat de 11 kilograme.
Crocodilii inghit pietre ca sa creasca în greutate pentru a se scufunda mai adanc.
Printre curiozitatile Deltei, un loc aparte il ocupa cele doua plante carnivore, otratelul de balta și aldrovanda. Otratelul de balta, planta care nu este fixata de fundul apei, pluteste și doar floarea sa galbena se ridica la suprafata apei. Tulpina scufundata este deosebit de ramificata și poarta un numar mare de capcane de forma unui saculet mic, plin cu aer, prevazut cu un capac. Daca un animal mic, insecta în special, se afla în apropierea capacului, acesta se deschide brusc, aerul iese din sac și apa care intra absoarbe și prada. Capacul se inchide rapid și victima va muri de foame dupa cel mult trei zile, apoi este digerata de planta. Cu ajutorul capcanelor sale, otratelul de balta poate sa prinda pana la o mie de astfel de vietuitoare pe zi. Saculetii au insa și un alt rol. Dupa ce planta si-a format fructul, capacelele capcanelor intepenesc, lasand apa sa patrunda în interior. Planta devine mai grea, se scufunda și astfel semintele vor ajunge la fundul apei, unde vor putea sa reziste în cursul iernii. Aldrovanda are frunzele asezate doua cate doua, ca paginile unei carti. Marginile acestora sunt prevazute cu spini, astfel ca, atunci cand o insecta atinge perii sensibili de la suprafata frunzei, acestea se inchid și prind victima ca într-o cusca. Aceste specii de plante si-au dezvoltat capcane pentru ca ele traiesc în ape unde exista perioade cand concentratiile de azot și fosfor sunt prea mici, astfel ca ele isi procura aceste elemente vitale din corpul prazilor pe care le prind.