China are mai multi cunoscatori de limba engleza decat U.S.
Chiar daca majoritatea ii cunoastem sub numele general de paianjeni, de fapt exista peste 34 de mii de exemplare din aceasta clasa, care face parte din artropode. Acestia au în comun faptul ca au opt picioare pe care le folosesc la mers, au clesti în continuarea capului, au glande cu care otravesc hrana, iar masculul are organele reproducatoare în partea a doua a corpului.
Primul trofeu autohton acordat unei echipe de fotbal din Romania a fost oferit echipei Olympia Bucuresti, în anul 1906, cu ocazia unui turneu comemorativ (1800 de ani de la incheierea razboiului daco-roman) care s-a desfasurat în Parcul Carol.
Cea mai lunga perioada fara papa a fost de doi ani și noua luni, intre 1268 și 1271. În acea perioada, cardinalii reuniti la Viterbo, langa Roma, nu au putut decide asupra unui papa pana ce nu au fost fortati sa ia o decizie la insistentele regelui Frantei.
Delfinii folosesc un limbaj al vorbirii bine dezvoltat, sub forma unor combinatii de impulsuri și fluieraturi.
Cel mai rapid montagne russe din lume, Thrust Air 2000, a fost creat în statul Utah, iar acceleratia sa este de la 0 la 128 km/h în doar 1,8 secunde. În timpul decolarii, pasagerii simt o gravitatie aproximativ de 4 ori mai mare decat gravitatia normala a pamantului. Se stie ca unii piloti de avioane cu reactie si-au pierdut cunostinta la doar 7G!
La Campionatul Mondial de Fotbal din Spania (1982) apare prima semifinala decisa la penaltiuri. Semifinala este castigata de Germania în fata Frantei
Un an dureaza diferit în ani sau zile pe fiecare planeta, astfel: pe Mercur 88 de zile, Venus 225 de zile, Pamant 365 de zile, Marte 687 de zile, Jupiter 12 ani, Saturn 29 de ani, Uranus 84 de ani, Neptun 165 de ani sau pe Pluto 248 de ani.
Coeficientul de inteligenta se poate modifica de-a lungul dezvoltarii intelectuale a copilului, dar modificarile nu sunt foarte semnificative. Se considera ca IQ-ul ajunge la varful dezvoltarii sale pe la varsta de 26 de ani, dupa care urmeaza o scadere lenta datorata deteriorarii graduale a a atentiei, memoriei, a capacitatii de concentrare și a altor functii psihice.
Potrivit unor legende, Ginghis Khan, intemeietorul Imperiului Mongol, și armata sa s-au hranit un timp indelungat doar cu iaurt.
Batranii spuneau ca Dragobete era feciorul unei preafrumoase femei, Dochia, despre care se credea ca ar fi fost fiica lui Decebal, si... ca insusi Traian, Imparatul romanilor, ar fi dorit-o de sotie.