Moss Kendrix a fost prima persoana de culoare care, la inceputul anilor '50, în America, a obtinut un cont atat de important precum Coca-cola. Pana în acea perioada, desi foarte pupulara în Statele Unite, Coca-Cola nu reusise sa atraga comunitatile de afro-americani; Moss Kendrix a observat segmentul de piata liber, a facut un studiu, s-a adresat celor de la Coca-Cola, a fost angajat imediat și a ramas în companie, ocupandu-se de promovarea bauturii, pana la inceputul anilr '70.
Neptun a fost vizitata de o singura naveta spatiala, Voyager 2, în 1989. Din iulie pana în septembrie, Voyager 2 a descoperit sase noi luni neptuniene. Dintre acestea Proteus este notabil datorita marimii sale cat și a densitatii. Patru luni ale planetei, Naiad, Thalassa, Despina și Galatea orbiteaza destul de aproape pentru a nu depasi inelele lui Neptun. Larissa a fost descoperita în 1981. Inca cinci luni au fost descoperite intre 2002 și 2003. Deoarece Neptun a fost zeul roman al marii, lunile planetei au fost numite dupa zeii mai mici ai marii.
Cel mai mare canion submarin este Esperance, Australia de Vest.
Polul Nord, boreal sau arctic, și Polul Sud, austral sau antarctic, reprezinta fiecare dintre punctele în care sfera terestra taie axul imaginar imprejurul caruia planeta noastra isi desfasoara miscarea de rotatie pe durata celor 24 de ore. În jurul lor se afla doua mari zone numite calote polare. Clima este foarte aspra, fiind zonele cele mai reci de pe Pamant.
Urmele incaltarilor astronautilor și ale rotilor rover-ului vor ramane neschimbate pe Luna timp de milioane de ani, deoarece acolo nu bate vantul.
Gastele de Canada au fost tinute la Versailles, resedinta curtii regale franceze, în apropiere de Paris, Franta, în urma cu 300 de ani, și au fost aduse în Anglia în acelasi timp.
Descoperirea penicilinii ii este atribuita omului de stiinta scotian, laureat al Premiului Nobel, Alexander Fleming. El a aratat în 1928 cum poate fi produsa penicilina din fungusul Penicillium. Responsabili de transformarea sa într-un medicament sunt australianul Howard Walter Florey, germanul Ernst Chain și britanicul Norman Heatley. Trebuie precizat ca inaintea lui Fleming medicul englez John Scott Burdon-Sanderson a incercat obstinerea unui antibiotic pe baza de Penicillium, insa nepurificarea sa suficienta a dus la o serie de intoxicatii. Penicilina a avut un puternic impact asupra medicinei. Pana la descoperirea antibioticelor, infectiile produse de rani și boli precum sifilisul erau deseori mortale. În mai putin de un secol de cand exista, antibioticele au salvat sute de milioane de vieti.
Untul ranced devine comestibil daca il punem într-o oala și turnam peste el lapte dulce, il frecam catva timp cu o lingura de lemn, apoi stoarcem laptele și clatim în doua ape untul, devine ca proaspat.
Cei mai mari ochi sunt cei ai calmarului gigant, care masoara un diametru de 40 cm.
In partea de est a Africii se fabrica o bere facuta din banane. Ea este cunoscuta, în functie de tara, sub denumiri precum urwaga, nokrars.
Cel mai mare blocaj de trafic din lume a fost inregistrat pe autostrada Paris-Lyon, în 1980, și se intindea pe o distanta de 110 mile.