Podbalul este interzis categoric celor cu afectiuni ale ficatului și alcoolicilor. Provoaca dureri abdominale, greata, stari febrile, icter.
Degenerescentele și regenescentele sunt cele mai lungi cuvinte (fiecare de cate 16 caractere) care contin o singura vocala (repetata de cateva ori).
Exista dovezi referitoare la faptul ca, acum 400.000 de ani, stramosii nostri puteau sa aprinda focul, probabil prin frecarea lemnelor uscate. S-au descoperit urme ale acestei activitati în Franta, Ungaria și China. Oamenii cunosteau și foloseau deja focul în epocile anterioare, dar nu erau capabili sa-1 aprinda, astfel ca il pastrau cu grija, cu ajutorul jaraticului, care ramanea în urma incendiilor produse în mod natural, cum ar fi cele cauzate de fulgere.
Califarii (Califarul alb - Tadorna tadorna și Califarul rosu - Tadorna ferruginea) sunt specii de rate migratoare, foarte interesante prin penaj, care se pot vedea, în special, în zona lacurilor Sinoe și Razelm.
Sake este una din cele mai apreciate bauturi alcoolice din lume, gratie exotismului sau. Facut din orez fermentat, sake are un continut de alcool de 15% - 17%. Originea acestei bauturi alcoolice este neclara, primele mentionari fiind în Cartea lui Wei, în secolul III. Sake era folosita ca o bautura sacra, consumul acestei bauturi alcoolice conducand spre iluminarea spirituala.
Hippomane mancinella mai poarta numele de micul mar al mortii sau merisoare verzi. Daca este atins copac, seva sa alba va provoca o reactie alergica violenta pe piele. Daca o persoana sta sub copac în timpul unei ploi, apa care se scurge de pe ea ii va arde pielea. Consumul fructelor, care seamana cu merele, cauzeaza moartea. Nici macar lemnul nu este bun de pus pe foc, intrucat fumul produs este și el foarte toxic.
Perioada orbitala siderala (durata anului) a planetei Marte este de 686,98 zile.
Cel mai cunoscut gheizer este Geysir.
Micenienii 1600-1100 i.e.n. sunt cei mai faimosi razboinici din zona Greciei continentale, au cucerit multe state vecine. Acestia au disparut deoarece nu au putut face fata triburilor doriene care atacau din nord
Grafenul a fost descoperit în 2010 de catre doi cercetatori de la Universitatea din Manchester. Acest material minune este cel mai subtire dinre toate materialele care au fost descoperite pana acum. Oamenii de stiinta ii gasesc saptamanal aplicatii în domenii diverse, iar numarul studiilor publicate pe tema grafenului s-a ridicat, în 2012, la peste 10.000. Grafenul este compus în intregime din carbon pur, la fel ca diamantul și carbunele, diferenta fiind ca atomii de carbon ce formeaza grafenul sunt dispusi în fasii bidimensinale, oferindu-i astfel o extraordinara rezistanta și flexibilitate. Acesta este cel mai subtire material descoperit pana în prezent, avand o grosime de doar un atom. Acest lucru il face și primul material 2D descoperit de om. Potrivit profesorului Andre Geim, de la Universitatea din Manchester, co-descoperitor al grafenului, acest material inglobeaza o serie de superlative impresionante. Este cel mai rezistent material cunoscut, cel mai dur , fiind de 300 de ori mai puternic decat otelul, cel mai flexibil și cu cel mai mare raport suprafata/masa, un singur gram de grafen poate acoperi mai multe terenuri de fotbal. Grafenul, desi este aproape transparent, este atat de dens incat nici cel mai mic atom de gaz (heliu) nu poate trece prin el. Grafenul este și un superconductor electric. De asemenea, are și proprietati optice unice.
Oaia Dalli este un animal subarctic și arctic, ce traieste pe varfurile alpine, piscuri și creste, pante stancoase, berbecul are 90 cm pana la umar și cantareste 110 kg. Este singura ovina salbatica alba din lume. Oaia Dalli are o blana bogata ce-i protejeaza corpul.