In al doilea razboi mondial au murit circa 62 000 000 de persoane. Surprinzator, nu militarii au fost cei mai multi dintre acestia (25 de milioane), ci populatia civila (37 de milioane).
Cea mai ieftina masina din lume este fabricata în India și se numeste "Tata Nano".
Asama este vulcanul cu cele mai numeroase eruptii în epoca contemporana. În perioada 1900-1960 au avut loc peste 2000 de eruptii, ultima eruptie fiind în 2004.
Cea mai mare crama din lume se afla în Moldova. Galeriile se intind pe 200 km, aducand moldovenilor profit de 300 milioane de dolari anual.
Sngura tara din Europa producatoare de banane este Spania.
In Los Angeles exista mai putine persoane decat automobile.
Toatele rosiile contin licopen. Acesta este un antioxidant care lupta impotriva inflamatiilor creierului și care, în general, protejeaza creierul. Pentru un rezultat mai bun, rosiile trebuie consumate impreuna cu uleiul de masline care ajuta absorbtia licopenului.
Lacul Assal este punctul cel mai de jos din Djibouti, fiind situat la aproximativ 155 de metri sub nivelul marii. Lacul contine una dintre cele mai sarate ape din lume.
Cercetatorii americani au reusit sa manipuleze memoria unor soareci pornind de la doua evenimente independente traite de animale. Astfel, ei au creat o amintire falsa cu ajutorul optogeneticii. Ca sa manipuleze amintirile unor soareci de laborator, cercetatorii de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) au recurs la optogenetica, care permite activarea anumitor neuroni prin expunerea lor la o sursa luminoasa. Pentru a fi receptive la lumina, celulele nervoase trebuie sa fie în prealabil modificate genetic ca sa se poata exprima o proteina, channelrodopsina.
Omul are acelasi numar de vertebre la nivelul gatului ca și girafa.
Pielea strutului este considerata una dintre cele mai durabile.