Caracatițele au un sistem nervos foarte dezvoltat și pot memora anumite trasee și obiective.. 2
Caracatițele au o dietă omnivoră și se hrănesc cu o varietate de alimente, incluzând crustacee, melci, pești și plante acvatice. Mâncarea favorita din meniul caracatițelor sunt crabii, pești, homarii, scoici și creveții, dar uneori pot mânca și rechini mai mici sau chiar pasări..
Caracatițele au trei inimi. Doua inimi servesc la trecerea sângelui pe lângă branhii, în timp ce cea de a treia pompează sângele prin restul corpului.. 3
Unele specii de caracatita au un comportament territorial și se lupta cu alti indivizi pentru a-si apara teritoriul sau pentru a-si atrage perechea..
Două treimi din neuronii caracatiței se găsesc în tentacule. Astfel, tentaculele pot rezolva singure probleme, cum ar fi deschiderea cochiliei unor scoci și în acelasi timp caractița se poate concentra asupra altor activități, cum ar fi căutarea altor scoici. Tentaculele pot reacționa la stimuli și după ce au fost retezate, iar o dată tăiate acestea cresc la loc.. 3
Caracatițele trăiesc relativ puțin, unele specii trăind în medie 6 luni. Cu toate acestea, caracatiță uriașa din Pacific poate trai până la 5 ani.. 1
Caracatițele sunt animale acvatice și trăiesc în oceanul tropical și subtropical, se găsesc în fiecare ocean al lumii, inclusiv recifuri de corali, în largul mărilor și fundul oceanului. Acestea își petrec o mare parte din timp în gropi (mici găuri și crăpături în roci și corali)..
Caracatițele au un sistem de comunicare sofisticat, care include sunete și gesturi, pot fi foarte sociabile cu alți indivizi din aceeași specie și chiar cu oamenii (atunci când capătă suficientă încredere)..
Caracatitele au un sistem respirator unic și pot respira atat prin piele cat și prin branhii.. 1
Caracatițele au o cavitate specială pentru respirație care poate fi inschisa sau deschisă pentru a controla flotabilitatea și pentru a se adapta la diferite situații. Practic pompează apă în cavitatea formată de "manta" care furnizează oxigen branhiilor. Apoi împinge afară apa, la fel că un sifon. Acest organ îi permite să elimine apa cu forţa permiţându-i, de asemenea, să facă salturi rapide şi astfel să scape de animalele de pradă. .