Primele rapoarte documentate cu privire la aparitia OZN-urilor dateaza de cel putin un secol. Prima relatare vine din anul 1896 și din cate se pare, bizarul eveniment s-a manifestat cateva luni bune inainte sa dispara definitiv. Totul a inceput în California, în noimebrie 1896, cu o lumina neidentificata pe care sute de persoane au observat-o pe cer și care se deplasa lent, impotriva vantului, atat ziua cat și noaptea. O saptamana mai tarziu, acelasi fenomen a fost semnalat și în San Francisco, iar pana în luna decembrie a aceluiasi an, sute de rapoarte cu privire la aparitia aceleiasi lumini de origine necunoscuta, care se indrepta dinspre Pacific catre continentul american, au fost inregistrate de autoritatile vremii. Au urmat doua luni în care niciun obiect zburator neidentificat nu a mai fost semnalat, și asta pana în luna martie a anului 1897, atunci cand un obiect în forma unei tigari a fost din nou observat pe aproape toata suprafata Statelor Unite ale Americii, din Nebraska pana în Michigan și din Minnesota pana în Texas. Se estimeaza ca de-a lungul celor cateva luni au fost inregistrate cateva mii de rapoarte ale martorilor oculari și totusi, nici pana astazi, nu s-a gasit o explicatie plauzibila a acelor fenomene. Scepticii au incercat sa aduca în discutie posibilitatea unei isterii în masa, sau chiar a unui prototip de avion terestru, creat cu ani buni inaintea celui al fratilor Wright, dar aceste ipoteze par chiar mai fanteziste decat cea care sustine prezenta unui OZN veritabil.
Stonehenge este unul dintre cele mai cunoscute monumente preistorice, localizat în comitatul Wiltshire, Anglia. Intrebarile legate de cand și de catre cine a fost construit monumentul nu si-au aflat raspunsul nici astazi, desi unii arheologi plaseaza inceputul constructia în mileniul III i.Hr.
Incidentul Mantell din 1948 a facut prima victima umana în contact cu un OZN. Acesta a fost, cu siguranta, incidentul care a schimbat perceptia publicului avid de povestiri OZN fata de intentiile posibililor vizitatori din spatiul extraterestru. Daca pana în acel moment, oamenii vedeau în "omuletii verzi" de pe alte plante niste prieteni simpatici, dupa incidentul Mantell au inceput sa ia nastere scenariile cu privire la intentiile ostile ale extraterestrilor. În data de 7 ianuarie 1948, capitanul Garzii Nationale Aeriene, Thomas F. Mantell, a anuntat prin radio ca în fata avionului sau a aparut un obiect zburator neidentificat, de forma unui disc argintiu, care se misca cu o viteza ametitoare, și ca va porni în urmarirea acestuia. Lipsit de oxigen, zburand la o altitudine foarte mare, Mantell ar fi lesinat, au sustinut oficiali ai armatei, moment urmat de prabusirea avionului și moartea pilotului. Informatiile obtinute atunci de la armata americana nu aduc prea mult în discutie originile OZN-ului urmarit de Mantell, în schimb, sustin ca zelul pilotului și optiunea sa de a nu respecta normele de siguranta ale zborului au fost cele care i-au pecetluit soarta. Cel mai probabil, au sustinut aceiasi oficiali, Mantell a urmarit un balon meteorologic.
Hotelul Fairmont Banff Springs este cunoscut în Canada pentru fantomele care au pus stapanire pe holurile sale. Legenda spune ca una dintre spiritele care bantuie oaspetii este o mireasa care a murit cu foarte putin timp inainte de ceremonie. O alta aparitie este fantoma hamalului Sam McAuley, despre care se spune ca lui Sam i-a placut atat de mult sa lucreze în hotel incat a ramas acolo și dupa moarte.
Area 51 este o baza militara secreta situata la aproximativ 100 de kilometri nord-vest de Las Vegas. Dupa Roswell din 1947, zona a devenit loc de pelerinaj și multi sunt convinsi ca aici au fost transportati extraterestrii gasiti în urma prabusirii unei navete spatiale. Documentarul "Secretele zonei 51
Aria 51 este o ampla baza militara situata langa Lacul Groom, unde se zvoneste ca ar avea loc teste experimentale legate de OZN-ur dar și de sistemele de armament. Baza nu apare pe nici o harta a Statelor Unite și se presupune ca este sursa unor fenomene neobisnuite și inexplicabile.
Langa orasul Mihailesti din judetul Giurgiu, la Nucet, care pe vremea dacilor facea parte din cetatea numita Argedava, s-au descoperit scheletii a 80 de uriasi. Masurau în jur de 5 metri. Deci se pare ca povestile din folclor nu sunt numai povesti...
Triunghiul Bermudelor este situat intre sudul Floridei, Bermuda și Puerto Rico, acesta este un loc în care ar fi disparut în mod inexplicabil mai multe nave și avioane. Mai mult chiar, un oras misterios ar fi fost descoperit, de cercetatori, în Triunghiul Bermudelor. La 700 de metri sub apele Atlanticului, ciudata asezare pastreaza constructii uriase pe care oamenii de stiinta le asociaza cu Atlantida.
Binecunoscutul castel Fotheringay este locul de nastere al lui Richard al III-lea si, totodata, locul unde Regina Mary a Scotiei si-a gasit sfarsitul. La inceputul secolului XVII, castelul a fost demolat, iar obiectele cele mai valoroase au fost mutate în alte obiective. Scara din stejar, poate cea mai notabila atractie a castelului, a fost transportata la un hotelul Talbot din Oundle. Tocmai din cauza acestei scari, Regina Mary a Scotiei inca mai bantuie zona unde a fost executata. Se spune ca Mary a folosit aceasta scara exact inainte de a fi decapitata. Cei care au vazut-o sustin ca Regina inca mai coboara pe scari si, atunci cand se supara, muta și obiectele din jurul ei.
In luna februarie a anului 1948, numeroase vase de langa Indonezia au primit apeluri de urgenta de la ambarcatiunea olandea SS Ourang Medan. Mesajul infricosator era: "Toti ofiterii, inclusiv capitanul, zac morti prin cabine și pe punte. Este posibil ca tot echipajul sa fie mort". Aceasta transmisiune a fost urmat de una în cod morse, indescifrabila, apoi de inca un mesaj sinistru "Eu mor". Cand primul vas de salvare a ajuns la locul semnalizat, au incercat sa contacteze Ourang Medan, fara succes insa. Au fost trimisi cativa oameni pe nava, iar ceea ce s-a descoperit acolo a socat echipa de salvare. Toate persoanele de la bord erau moarte, cu ochii deschisi și indreptati catre soare, cu bratele intinse și cu fetele pe care li se putea citi groaza. Chiar și cainele echipajului era mort, surprins cu coltii indreptati catre un dusman nevazut. În timp ce se apropiau de cadavre, echipa de salvare a simtit un fior, desi temperatura era de peste 40 de grade Celsius. S-a luat decizia ca vasul sa fie remorcat pana în port, dar brusc a inceput sa iasa fum din carena navei. Oamenii au parasit locul și abia au avut timp sa se departeze, inainte ca Ourang Medan sa explodeze și sa se scufunde.
La data de 16 noiembrie 1986, un avion de pasageri apartinand Japan Air Lines, mai precis zborul 1628, a anutat turnului de control faptul ca în imediata sa apropiere a aparut un obiect zburator neidentificat de dimensiuni de-a dreptul uriase. Pilotii au relatat ca obiectul, care a zburat paralel cu avionul pentru aproape 50 de minute, avea dimensiuni de peste 3 ori mai mari decat cele ale unui portavion. Dupa ce a insotit aproape o ora avionul japonez, OZN-ul a disparut deasupra Alaskai, nu inainte de a fi reperat atat de radarele japoneze cat și de cele americane, civile și militare. Faptul ca membrii echipajului și multi dintre pasagerii acelui zbor au ales sa vorbeasca în public, fara rezerve, despre bizarul incident, face fenomenul sa para cu atat mai veridic și mai greu de explicat.