Cercetatorii de la Universitatea Cornell din SUA și de la Universitatea Ulm din Germania au reusit sa obtina cea mai subtire sticla din lume, care are o grosime de doar o molecula. Sticla bi-dimensionala a fost descoperita din greseala, explica David A. Muller, profesor de inginerie și coordonator al laboratorului în care a avut loc reusita. Cercetatorii produceau grafen pe folii de cupru într-un cuptor de cuart. Oamenii de stiinta au observat niste "mizerie" pe grafen, iar cand au studiat indeaproape "mizeria" au descoperit ca era compusa din elementele sticlei de zi cu zi, siliciu și oxigen. Cercetatorii au concluzionat ca o scurgere a instalatiei de aerisire a dus la o reactie intre cupru și cuart (care este și el compus din siliciu și oxigen). Acest lucru a dus la producerea stratului de sticla pe grafen. Dincolo de ineditul situatiei, reusita a oferit totodata un raspuns la o intrebare veche de 80 de ani despre structura fundamentala a sticlei. Oamenii de stiinta aveau probleme în a intelege sticla: se comporta ca un solid, dar multi credeau ca structura sa fundamentala arata mai degraba ca un lichid.
Pe viitor exista posibilitatea ca oamenii sa-si refaca dantura cu dinti noi, crescuti cu ajutorul celulelor prelevate din propria lor gura. Cercetatorii au reusit sa creeze "dinti hibrid" combinand celule din gingia umana cu celule stem din dintii unui soarece. Oamenii de stiinta spera ca dintii crescuti în soarecii de laborator sa deschida calea spre eliminarea protezelor și inlocuirea lor cu dinti noi, crescuti direct în gura pacientului. Amestecul de celule provenite de la soareci și de la oameni a fost transplantat în rinichii soarecilor adulti și s-au dezvoltat în structuri identice dintilor, cu smalt și radacini, arata un studiu publicat în Journal Of Dental Research. Oamenii de stiinta au folosit doua tipuri de celule pentru a concepe acesti dinti. Celulele epiteliale au fost extrase din tesut uman provenit din gingie, iar celulele stem mezenchimale au fost extrase din embrioni de soarece. Celulele mezenchimale pot deveni mai multe tipuri de tesut, inclusiv os, cartilaj sau tesut adipos.
Resturile desprinse din satelitul american Upper Atmosphere Research Satellite (UARS), cazut în septembrie 2011 pe Pamant, au ajuns într-o zona nepopulata din sudul Ocea-nului Pacific, au anuntat, reprezentantii NASA. Expertii au ajuns la concluzia ca resturile, avand o greutate totala de 495 de kilograme, au supravietuit coborarii acestui satelit, ce a reintrat în atmosfera terestra sambata, în jurul orei 04. 00 GMT. Specialistii de la Joint Space Operations Center ai bazei aeriene Vandenberg din California au ajuns la concluzia ca UARS a reintrat în atmosfera deasupra Oceanului Pacific într-o zona ce are coordonatele 14.1° S și 170.2 ° V, a anuntat un comunicat emis de NASA. Zona cu aceste coordonate se afla în apropiere de insulele Samoa din Oceanul Pacific. Resturile desprinse din UARS s-au imprastiat pe o suprafata cuprinsa intre 500 de kilometri și 1. 300 de kilometri de la punctul de reintrare în atmosfera. "Acest loc se afla într-o zona oceanica libera, din emisfera sudica, departe de insulele mari", informeaza NASA..
Daca Everestul s-ar scufunda în cele mai adanci parti ale Oceanului Pacific, varful sau ar ramane acoperit cu apa.
Tiranofobia este frica de tirani.
Babilonienii foloseau colorantii naturali la vopsirea tesaturilor și a fibrelor textile din care confectionau museline, voaluri, broderii și covoare ornamentale în toate culorile. De asemenea, foarte multe retete folosite acum 5.000 de ani, precum și procedeele chimice ale babilonienilor mai sunt valabile și azi. Intr-o singura sala a palatului lui Assurbanipal din Ninive au fost descoperite peste 10.000 de astfel de retete, incrustae pe caramizi de argila.
Inginerii de la MIT au creat circuite genetice în celule bacteriene, care nu numai ca indeplinesc functii logice, dar isi amintesc, de asemenea, și rezultatele, care sunt codificate în ADN-ul celulei și transmise mai departe pentru zeci de generatii.
Henri Coanda a dezvoltat o idee conform careia marfurile ajung de la Bucuresti la Constanta în 45 de minute.
Prima expeditie care a atins polul nord magnetic a fost condusa de James Clark Ross, care l-a localizat langa Capul Adelaide, în peninsula Boothia, la data de 1 iunie 1831. La randul sau, Roald Amundsen a stabilit în 1903 ca polul nord magnetic se deplasase putin fata de locatia stabilita în 1831. Au urmat observatile efectuate de oameni de stiinta angajati de guvernul canadian, care au stabilit a treia locatie a polului nord magnetic pe lacul Allen de pe insula Printul de Wales.
