Din 1990 pana în 2008, 175 de persoane si-au pierdut viata în SUA din cauza declansarii incorecte a unui airbag, 104 dintre victime fiind copii? Varful deceselor a avut loc în 1997, cand 53 de persoane si-au pierdut viata din aceasta cauza. În 2008, doi copii au cazut victime acestui tip de accident.
Comportamntul nepotrivit al calugarului Rasputin, un om care se dorea a fi "sfant" a fost facut popular în intreaga lume de formatia Boney M, un fenomen pop al anilor '70 prin hit-ul "Rasputin"? Memorabil e versul "Ra, ra, Rasputin, amantul reginei Rusiei."
Romanii numeau orele dinaintea amiezii ante meridiem și cele de dupa-amiaza post meridiem?
O mare parte dintre fosile s-au pastrat în mediul acvatic, intrucat cele de pe uscat se distrug mult mai usor?
JazzZ ar fi ultimul cuvant din dictionarul limbii romane, daca toate cuvintele ar fi scrise invers?
Se crede ca Domurile din Florenta și Milano, Catedrala Sf. Petru din Roma, catedrala Westminster Abbey și Catedrala Sf. Paul din Londra ar incapea în piramida lui Keops?
In Roma antica, femeile se parfumau cu sudoarea gladiatorilor?
Tanakakh-ul este numele Bibliei evreilor, în care se povesteste istona poporului lor? În partea numita Torah apar și legile acestora, printre care și cele zece porunci pe care Dumnezeu i le-a destainuit lui Moise.
Luna august din anul 2014 este printre putinele luni care au cinci zile de vineri, cinci sambete și cinci duminici? Aceasta se intampla o data la 823 de ani. Chinezii numesc acest tip de luna "Buzunarele pline cu arginti".
Orasul Bucuresti a fost printre primele din Europa dotate cu omnibuze cu cai (1840)?
Peste 20 de biserici și asezaminte monahale au fost distruse, partial sau total, în perioada comunismului? Dintre cele mai vechi amintim: Biserica Crangasi (1564), Biserica Alba - Postavari (1568), Manastirea Mihai Voda (1591) și altele.