Daca statuia unei persoane calare are ambele picioare din fata ale calului în aer, atunci persoana a murit în lupta. Daca doar un singur picior din fata al calului este ridicat atunci persoana a murit ca urmare a unei rani capatata în batalie. Daca toate picioarele calului sunt pe pamant, atunci persoana a murit de cauze naturale.
O familie de tarani argentinieni a facut o cerere oficiala pentru a adopta o maimuta cu care convietuiau de mai bine de sapte ani. Oamenii s-au dat de ceasul mortii pentru ca Poupon al lor, care, ce-i drept era priponit într-un lant, a fost vazut de un membru al unei organizatii pentru protectia animalelor. Dupa o plangere la politie, Poupon a fost confiscat, dar revendicat imediat de tarani. Ei au reclamat faptul ca maimutoiul va avea mai mult de suferit daca va fi smuls din sanul familiei, unde are drepturi egale cu odraslele casei. Pentru a se pronunta adoptia, s-a hotarat ca Poupon insusi trebuie sa depuna marturie. Acesta a transat procesul în favoarea familiei sale, declarandu-se multumit cu portia zilnica de trei banane pe care obisnuia sa o primeasca la micul dejun.
Statul Utah, SUA, este un un stat al superlativelor: are una dintre cele mai mari concentratii de firme de software, una din cele 4 mari concentratii de firme de biomedicina, cea mai tanara populatie, una dintre cele mai ridicate rati ale natalitatii, a doua cea mai scazuta rata a mortalitatii, cea mai sanatoasa populatie, cea mai ridicata rata a alfabetizarii, cel mai mare numar de absolventi de liceu și cel mai mare numar de absolventi de facultate.
Oamenirea arde 74 de milioane de barili de petrol în fiecare zi. Un sfert din aceasta cantitate este folosita în America.
Catedrala în stil gotic Notre Dame din Paris a fost inceputa în 1163 și terminata în cea mai mare parte în 1250.
Parintii din tari precum China și India se folosesc de testele de determinare a sexului copilului, pentru a afla daca fetusul este fetita sau baietel, iar din cei 8.000 de fetusi avortati în clinicile din Bombay, 7,999 au fost de sex feminin.
Un antreprenor de pompe funebre australian a propus clientilor un dric echipat cu un bar, pentru a "inveseli" oarecum intregul proces. Compania din Melbourne pune la dispozitia clientilor un microbuz echipat cu un minibar și un DVD player. Directorul societatii, Martin Tobin, este convins ca acest serviciu inedit nu va fi totusi pe placul tuturor clientilor.
Actiunea de a lipi un timbru cu limba consuma 1/10 calorii.
Limba hindi este vorbita de aproximativ 490 de milioane de vorbitori. Cunoscuta și sub numele de Hindi-Urdu, cele doua forme ale sale, hindi este una dintre cele mai vorbite limbi de pe glob, fiind, în acelasi timp, una dintre cele 22 de limbi oficiale ale Indiei, în varianta Hindi și Urdu și limba oficiala din Pakistan sub varianta Urdu. Trebuie spus ca Urdu este vorbita, în special, de populatia de origine musulmana, în timp ce Hindi este vorbita de indienii de alte religii. Dat fiind numarul urias al indienilor, popor care se estimeaza ca va depasi în curand pe cel chinez ca numar de locuitori, este evident ca limba vorbita de cei mai multi dintre acestia (peste 250 de milioane de vorbitori nativi, în timp ce restul au invatat hindi ca limba secundara) a ajuns rapid în topul celor mai uzitate limbi de pe glob.
Cea mai mare colectie de creiere umane puse "la murat" - 8 000 de bucati - se afla la spitalul psihiatric Runwell din Essex, Marea Britanie.
Doar 55% dintre americani stiu ca soarele este o stea.