Cea mai comuna specie de gandac de bucatarie este Blatella germanica. Acesta traieste 6 luni, iar femela se reproduce de 6-8 ori, de fiecare data depune un numar de 40 de oua, deci în total ajunge sa produca la 240-320 de gandaci. Mananca resturi de alimente, dar prefera mai ales reziduri fermentate de bauturi. Este un catarator excelent, dar nu zboara.
Tricoptere, insecte acvatice foarte raspandite și în apele curgatoare și stagnante din tara noastra, ale caror larve și nimfe injgheaba casute atat de solide și de bine adaptate necesitatilor insectei constructoare, incat nu stau cu nimic mai prejos de remarcabilele plasmuiri arhitectonice ale insectelor sociale (albine, furnici, termite, viespi).
Cel mai mic gandac este Attaphila fungicola, are lungimea de 4 milimetri.
Un stol de 1000 de grauri cu puii lor pot sa nimiceasca într-o luna 22 tone de lacuste, iar o cucuvea mananca într-o vara 1000 de soareci de camp, facandu-se astfel o economie de o tona de cereale.
Gandacii nu vor mai ataca borcanele de gris, pesmet sau cereale, daca acestea au fost unse cu putin usturoi pe exterior.
Cele mai rapide insecte de pe Pamant sunt gandacii din familia Dictyoptera. Este vorba despre gandacul de bucatarie Periplaneta Americana care ruleaza cu 5,4 km/h. Are posibilitatea de a parcurge într-o secunda o distanta ce depaseste de 50 de ori marimea sa. Corpul sau este lung de 3,4-5,3 cm, femela fiind intotdeauna mai mare decat masculul. Se deplaseaza cu usurinta pe suprafetele dure, dar nu poate urca pe ziduri și suprafetele netede.
Cea mai ciudata insecta prin modul sau de a se apara este gandacul Bombardier care apartine de genul Brachinus. Acesta are în zona abdomenului în niste cavitati doua substante aparent inofensive. În realitate acest gandac în momentul cand simte ca este în pericol amesteca în alta camera cele doua substante cu o enzima speciala și astfel se obtine o reactie chimica violenta ceea ce determina ca el sa produca o explozie de gaze extrem de brusca cu temperatura de 100°C și cu sunet puternic, care este trimisa afara prîntr-un orificiu din varful abdomenului. Corpul sau este de lungime medie, de 1,3 cm și are un colorit inchis.
Lacusta are aripile anterioare mai inguste, iar cele posterioare sunt membranoase și late, fiind în repaus stranse în falduri longitudinale, sub cele anterioare, acoperind abdomenul.
Orhideea fantoma (Epipogium aphyllum) considerata disparuta timp de aproape 20 de ani, nu cu mult timp în urma a fost regasita. Raritatea ei se datoreaza faptului ca se inmulteste foarte greu, nu are frunze și nu depinde de fotosinteza. Pentru a se hrani are nevoie de o ciuperca specifica. Orhideea fantoma poate trai și în subteran și se gaseste mai ales în padurile din Cuba iar o alta varietate în Florida. Parfumul emanat de flori este iesit din comun iar inflorirea se produce în lunile iunie și august. În Cuba, orhideele fantoma cresc în chiparosi, "plutind" ca niste fantome, de unde le vine și numele. Pot fi polenizate de fluturi mari chiar în semintele lor.
Paianjenii, spre deosebire de insecte, au corpul divizat doar în doua regiuni: prosoma numita și cefalotorace, care corespunde regiunilor cefalice și toracice și opistosoma numita și abdomen. Dar sunt și exceptii, paianjenii din familia Archaeidae care prezinta prosoma impartita în doua parti unite prîntr-un gat alungit. Cu exceptia catorva specii din familia Liphistiidae numiti paianjeni segmentati, opistosoma nu este segmentata. Prosoma și opistosoma sunt conectate prîntr-un petiol sau pedicel, formatiune ce sporeste mobilitatea corpului.