Temperatura corporala maxima, pe care o poate suporta omul este de 44-45°C, iar cea minima de 27-25°C.
In prima luna de sarcina, embrionul masoara 1/2 cm. Inima lui incepe sa bata la trei saptamani de viata. Tot în prima luna apar primordiile plamanilor, ficatului, rinichilor, ochilor și urechilor, precum și ale nervilor.
In timpul unui orgasm obisnuit se consuma 112 calorii, iar un orgasm mimat se consuma 315 calorii.
Un creier uman genereaza mai multe impulsuri electrice într-o zi decat toate telefoanele din lume.
Pe un centimetru patrat de piele se afla aproximativ sase milioane de celule, 5000 de receptori, 15 glande sebacee, 200 fibre nociceptive (pentru durere), 10-25 receptori tactili și corpusculi termosensibili, patru metri de fibre nervoase, un metru de vase sanguine, și peste 100 de glande sudoripare.
Nu poti sa sforai și sa visezi în acelasi timp.
In timpul sarcinii tiroida creste de 4 ori, modificandu-si semnificativ functiile.
Unghia care creste cel mai repede este cea de la degetul mijlociu.
Un om nu poate sforai și visa în acelasi timp.
Fara mancare un om poate rezista cateva saptamani, fara a dormi organismul rezista maxim 11 zile, insa dupa aceasta perioada de nedormit nu se stie daca omul isi va mai reveni vreodata.
Dimensiunile celor doi sani nu sunt riguros egale, cel stang fiind mai mare decat cel drept.