Meteoritii sunt bucati din corpuri ceresti (asteroizi, comete) care cad pe suprafata altor corpuri ceresti. Prin cadere, meteoritii creeaza un crater.
Perigeul (cel mai apropiat punct de planeta) satelitului Ganymede este de 1.069.008 km.
Suprafata lui Mercur prezinta lanturi uriase de munti, de pana la 500 km, asa numitele bastioane. Se crede ca acestea s-au format prin compresia gravitationala a planetei, cauzata de racirea interiorului. Se estimeaza ca suprafata mercuriana s-ar fi redus cu 1%, ceea ce inseamna descresterea razei cu 1 km.
Suprafata Lunii prezinta anumite structuri. Marile, care sunt zone mai intunecate, netede ca o campie, numite asa deoarece astronomii antici au crezut ca sunt pline cu apa. În realitate sunt scurgeri de lava bazaltica în depresiuni, asociate cu bazine de impact. În timp ce marile ocupa 31% din suprafata emisferei vizibile de pe Terra, pe cealalta parte acestea sunt în proportie de doar 2%. Continentele, cu inaltimi mai mari ca marile, cu lanturi de munti. Craterele de impact, în numar de peste jumatate de milion cele cu diametrul mai mare de 1 km.
Volumul satelitului Nereida este de 20.579.526 Km cubi.
Suprafata Pamantului este acoperita de oceane în proportie de 70%. Acest lucru este vital pentru viata asa cum o cunoastem, fiind singura planeta la suprafata careia apa poate exista în forma lichida.
In anul 1950 astronomul Jan Oort a presupus existenta unui nor sferic ce ar inconjura intreg Sistemul Solar,ce s-ar intinde intre greu imaginabilele limite de 2.000 pana la 100.000 UA (o unitate astronomica este egala cu distanta Pamant - Soare, aproximativ 150 milioane km). Granita sa ar reprezenta-o zona în care influenta gravitationala a Soarelui este egalata de influentele gravitationale ale stelelor vecine! De altfel, granita norului s-ar afla la aproximativ 2 ani-lumina, aproape jumatate din distanta pana la cea mai apropiata stea vecina, Proxima Centauri. Teoria existentei acestui nor s-a bazat pe cateva observatii: în primul rand, nicio cometa de perioada lunga nu a avut o orbita care sa sugereze ca ar fi provenit din spatiul interstelar. În al doilea rand, acest tip de comete intra în Sistemul Solar interior din diferite zone. În ultimul rand, cele mai multe orbite arata ca locul de unde provin aceste comete s-ar situa undeva la 50.000 UA.
In centrul planetei Neptun se gaseste un nucleu compus din roca, invelit într-o manta groasa formata din diverse tipuri de gheata (apa, amoniac, metan), iar la suprafata o atmosfera densa ce contine în mare parte hidrogen, heliu și urme de metan, amoniac și apa.
Cei mai frecventi sunt meteoriti de mici dimensiuni, care nici nu mai reusesc sa ajunga pe suprafata Pamantului. Acesti sunt denumiti meteori și nu sunt altceva decat "stele cazatoare".
Aerul dizolvat de apa nu are aceeasi compozitie ca aerul atmosferic, pentru ca oxigenul este mai solubil în apa decat azotul.
Excentricitatea orbitala a planetei Uranus este de 0,04725 (2,828 ori cea a Terrei).