Benzile desenate cu Donald Duck au fost interzise în Finlanda pentru ca personajul nu purta pantaloni.
"Parintele limbii literare romane", diaconul Coresi, a tiparit numeroase carti la Tipografia Mitropoliei de la Alba Iulia, dintre care cea mai cunoscuta este "Evanghelia cu invatatura" (1581).
Tablourile lui Vincent Van Gogh au, în prezent, un pret exagerat. Cu toate acestea, în timpul vietii sale, artistul nu a reusit sa vanda decat un singur tablou, și acela fratelui sau, proprietar al unei galerii de arta!
Cea mai lunga compozitie muzicala pentru pian are doar 180 de note, dar, potrivit autorului sau, compozitorul Erik Satie, aceasta trebuie interpretata incontinuu de 840 de ori, astfel incat ansamblul sa dureze 18 ore și 40 de minute. În 1963, cu prilejul primei auditii publice, aceasta compozitie a fost interpretata, pe rand, de 10 pianisti! La final, în sala mai erau doar 6 spectatori, dintre care unul a strigat: "Bis!...".
Cele opt biserici pictate din nordul Moldovei, Bucovina au intrat în patrimoniul mondial al UNESCO. Sapte dintre ele: Arbore, Humor, Moldovita, Patrauti, Probota, Suceava și Voronet fac parte din patrimoniul mondial inca din 1993, în timp ce Manastirea Sucevita a fost inclusa în anul 2010. Bisericile au fost construite la sfarsitul secolului al XV-lea și în secolul al XVI-lea, de catre Stefan cel Mare (Voronet și Patrauti) și de catre alti domnitori moldoveni.
Tabloul lui Gustav Klimt "Adela Bloch-Bauer I" este considerat una din capodoperele artistului. Piesa a fost vanduta în iunie 2006 la o licitatie care a avut loc în New York, pentru fabuloasa suma de 135 milioane de dolari. Adele Block-Bauer este singurul model pe care Klimt l-a imortalizat în doua tablouri. Cea de-a doua pictura a fost realizata în anul 1912 și se numeste Adele Bloch-Bauer II. Gustav Klimt este cel mai renumit pictor simbolist austriac.
Manastirea Pestera Sfantului Andrei este prima biserica crestina din Romania. Biserica manastirii Pestera Sfantului Andrei a fost ridicata în anul 1995, avand hramul "Acoperamantul Maicii Domnului", în care se pastreaza moastele Sfantului Andrei, patronul spiritual al Romaniei și fratele Sfantului Apostol Petru. Pestera în care s-a rugat Sfantul Andrei, în urma cu circa 2000 de ani, a fost descoperita în anul 1918, iar dupa cateva zeci de ani au fost construite chiliile calugarilor, fiind vizitata de mii de pelerini anual și supranumita "Bethleemul romanilor". Manastirea se afla în apropiere de localitatea Ion Corvin, din sudul Dobrogei, la circa 40 de kilometri de Cernavoda.
In 1961, pictura "Barca", realizata de Matisse, a stat doua luni orientata invers, la muzeul din New York, dar niciunul dintre cei 116.000 de vizitatori nu a observat acest lucru.
Cel mai scump tablou din lume este considerat Numarul 5, 1948, tablou abstract apartinand artistului Jason Pollok, în valoare de 140 milioane de dolari. Acesta este urmat de Portretul Adele Bloch Bauer I al lui Gustav Klimt (135 mil $), de tabloul Baiatul cu pipa al lui Picasso (104,1 mil $ ), de tabloul Dora Maar și Pisica apartinand aceluiasi pictor (95,2 mil $) și de Portretul Dr. Gaghet, al lui Vincent van Gogh (82,5 mil $)
Cea mai cunoscuta cultura cu ceramica pictata din centrul și sud-estul Transilvaniei este Cultura Petresti dupa localitatea unde s-au facut primele descoperiri de pe Valea Sebesului.
Cea mai mare prezenta vreodata la un concert de muzica pop a prilejuit-o festivalul Zoodstock: 400.000 spectatori. Concertele s-au desfasurat intre 15-17 august 1969.