Sarpele nu are timpan și nici ureche mijlocie. De aceea limba sa extrem de sensibila, reprezinta un organ de miros și pipait și vine sa compenseze auzul foarte slab dezvoltat. Ea este tinuta într-o teaca în fundul gurii, are un colorit inchis și este de obicei bifurcata. Poate fi scoasa afara cand sarpele are gura deschisa dar și atunci cand este inchisa prin crapatura ingusta din varful botului. Sarpele obisnuieste sa adulmece cu limba atat pentru a urmari prada, dar și pentru a se orienta în mediul din jurul sau. Mirosul sarpelui este sporit de organul lui Jacobson, iar la unele specii (vipere, pitoni, boa) apar pe cap niste organe numite senzori termici cu ajutorul carora este detectata temperatura aerului.
Pana în prezent se cunosc 23 de specii de crocodili. Toate apartin familieie Crocodylidae
Cangurii de copac sunt animale singuratice, astfel incat numai în perioada de imperechere se alatura altor membri din specia lor.
Cainele de la circ care stie sa socotesca este dresat cu ultrasunete. În momentul în care animalul se apropie de tablita cu rezultatul exact al adunarii sau scaderii aude semnalul emis de fluierul ultrasonic aflat în buzunarul dresorului
Masculii paianjen se maturizeaza mult mai repede și în functie de rapiditatea cu care isi gasesc o femela se vor reproduce. Adesea puii stau pe langa mama, fiind carati în cele mai multe cazuri pana cand acestia se pot descurca singuri.
Popandaii columbieni (Spermophilus columbianus) traiesc în colonii mici și au obiceiul cand se intalnesc sa se "sarute" inclina capul în scopul de a adulmeca glandele odorifere orale din zona gurii.
Furnicile sunt clasate în 9000 de specii care apartin familiei Formicidae, ordinului Hymenoptera. Sunt raspandite pe tot Globul mai putin în Antarctica. Apar în toare regiunile, chiar și pe insulele oceanice.
Caii comunica intre ei folosind peste 100 de sunete.
Dintii iepurilor nu inceteaza sa creasca pana la moarte.
Panza tesuta de paianjenii Tetragnathidae, paianjenii cu falci lungi este aurie.
Atat masculul cat și femela de crocodil traiesc aproximativ 15 ani. Crocodilii traiesc în regiunile tropicale din Africa și Australia în timp ce Aligatorii traiesc numai în America de Sud și America de Nord. Nu traiesc deloc în Europa.