La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.
Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre,
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.
Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmăreşte încă.
Tu n-ai vazut padurea, copile drag al meu, Padurea iarna doarme, c-asa vrea Dumnezeu. Si numai cate-un viscol o bate uneori, Ea plange atunci cu hohot, cuprinsa de fiori. (...)
Moişe a venit acasă, Într-o dispoziţie ardentă, Ş-a găsit pe Blima, într-o Situaţie indecentă (...)
Plăsmuiri din basme M-au împresurat? Aripi de fantasme Poate-au scuturat (...)
Sfântu’ Gheorghe cade-n post și ne-a luat BOR-u’ la rost: Ca să nu ne dedulcim, după Paște chefuim (...)
Se desenează pe nisip un cerc după care se taie în două, cu acelaşi baţ de alun se taie în două. După aceea se cade în genunchi (...)
Trec anii, trec lunile-n goană Şi-n zbor săptămânile trec. Rămâi sănătoasă, cucoană, Că-mi iau geamantanul şi plec (...)