Ultima operă importantă a lui Leonardo da Vinci, reprezentând un personaj sfânt, realizată cu trei ani înainte de moartea artistului, evidenţiind stilul caracteristic al lui da Vinci, bazat în mare parte pe expresivitatea clarobscurului?
Trupă românească de muzică dance, înfiinţată la Timişoara în anul 2000, iniţial constituită doar din Gino Manzotti şi Dj Maxx, în anul 2003 alăturându-se proiectului şi Baltagan Elena?
Sunt terminaţii încapsulate, cu structură complexă, situate în papilele dermice, în special la nivelul degetelor şi buzelor, rare la nivelul trunchiului, absente în tegumentul cu păr, sensibile la atingeri foarte fine şi la vibraţii cu frecvenţă joasă?
Ştiinţa care se ocupă cu măsurarea, evaluarea, cunoaşterea, gestiunea şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi a rezultatelor obţinute din activitatea persoanelor fizice şi juridice?
Trupă engleză de rock, formată în Hertfordshire în 1968 care, alături de Black Sabbath şi Led Zeppelin sunt consideraţi unii dintre pionerii heavy metal-ului şi hard rock-ului, cu toate că membrii ei au refuzat întotdeauna această denumire?
Fost academician, avocat, critic literar, eseist, estetician, filozof, pedagog, politician şi scriitor român, prim-ministru al României între 1912 şi 1914, ministru de interne, membru fondator al Academiei Române?
Suma estimată pentru care un activ ar putea fi schimbat la data evaluării, între un cumpărător hotărât să cumpere şi un vânzător hotărât să vândă, într-o tranzacţie liberă (nepărtinitoare), după o comercializare în cunoştinţă de cauză, prudent şi fără constrângere?
Clădire situată în centrul Berlinului în cartierul Berlin-Tiergarten în care a avut loc prima adunare parlamentară în timpul Imperiului german, ulterior fiind sediul parlamentului Republicii Weimar?
Ţesut special sub formă lichidă care, prin intermediul sistemului circulator, alcătuit din inimă şi vasele sanguine, transportă nutrienţii şi oxigenul la nivelul ţesuturilor corpului, de unde preia dioxidul de carbon şi produşii de catabolism tisular, transportându-i la nivelul organelor de eliminare?
Minune a lumii antice construit în secolul III. î.e.n. în Egipt pe insula Pharos, pentru prima oară a fost doar un simbol al portului, apoi a devenit indicator pentru marinari?
Oraş din Grecia Antică, cunoscut prin preţurile ridicate aplicate străinilor, În 146 î.Hr. oraşul a fost distrus de către romani, iar apoi 100 de ani mai târziu a fost reconstruit de Iulius Cezar sub formă de colonie romană?