Om bogat, ucenic al lui Iisus, care i-a cerut lui Pilat trupul Domnului Hristos, pe care l-a înfăşurat în giulgiu şi l-a pus în mormântul nou al său?
Cum se numesc substanţele care se adaugă amestecului gazos format din alcani, pentru a depista scurgerile de gaz din conducte sau din butelii?
Materia organică moartă (frunze moarte şi alte resturi vegetale, excremente şi cadavre de animale), dar încă nedescompusă, care se află la suprafaţa solului?
Constituie un centru superior de integrare nervoasă, cu rolul de a coordona mişcările pe care le comandă scoarţa cerebrală, asigură tonusul muscular?
Lege ce stabileşte legătura între intensitatea curentului electric dintr-un circuit, tensiunea electrică aplicată şi rezistenţa electrică a circuitului?
Cântăreaţă şi muziciană din Canada, iniţial cunoscută pentru stilul ei „skater punk”, mai ales în melodii precum „Sk8er Boi ”?
Militar şi om politic român, şeful secţiei Operaţii al Marelui Cartier General al Armatei în primul război mondial, ataşat militar la Londra şi Paris?
Operă în care este prezentată evoluţia personajului principal, Lefter Popescu şi este prezentată drama şi degradarea psihică sub influenţa banului şi a norocului?
Termen generic care desemnează mai multe cereale aparţinând genului Triticum, reprezentând a doua cultură mondială ca mărime după porumb, a treia fiind orezul?
Film din 1994, regizat de Robert Zemeckis, primind 13 nominalizări la Oscar, câştigând 6 premii şi încasări de 677 de milioane de dolari americani?
Caracterele sistemului de scriere al Egiptului antic, ce conţinea o combinaţie de elemente logografice, alfabetice şi ideografice?