Ion şi Gheo, cu oile la păscut. Stau ei vreo şase ore fără să zică nici unul nimic. La un moment dat, Ion îşi ia inima-n dinţi:
ION: Mă, Gheo, tu nu te plictiseşti?
GHEO: Ba da, mă, Ioane.
ION: Păi, hai să zâcem ceva.
GHEO: Păi, ce să zâcem?
ION: Hai să zâcem ghicitori…
GHEO: No, bine mă, zî tu primu’!
ION: Mă, Gheo, ce e mic şi negru?
GHEO: Mă, Ioane, d’apăi, îi mic-mic?
ION: Mic doară.
GHEO: Micuţ-micuţ de tot?
ION: Micuţ-micuţ de tăt, no.
GHEO: Micuţ-micuţ, de nici nu-l vezi?
ION: Micuţ-micuţ, de nici nu pre’ îl vezi.
GHEO: Tulai, Doamne, doară n-o fi acidul dezoxiribonucleic, mă?