Bătălie ce a avut loc pe data de 25 septembrie 1396 (alte surse consideră că bătălia a fost purtată pe 28 septembrie), lângă o fortăreaţa dunăreană între o armată aliată franco – valaho – maghiară şi Imperiul Otoman?
Tratat de pace încheiat în 1920 care recunoaşte unirea Transilvaniei cu România?
Papă de origine poloneză al Bisericii Catolice, episcop al Romei şi suveran al Vaticanului ales în 16 octombrie 1978?
Preşedinte american care a lansat faimoasa provocare "Tear down this wall – Dărâmaţi acest zid" liderului sovietic Mihail Gorbaciov?
Zeiţa frumuseţii în mitologia greacă?
Reşedinţa regilor Franţei Ludovic al XIV-lea, Ludovic al XV-lea şi Ludovic al XVI-lea. Acest palat se înscrie printre cele mai remarcabile monumente din Franţa, nu numai prin frumuseţe, ci şi prin prisma evenimentelor al căror teatru a fost?
Denumirea generică atribuită unui scandal politic şi al unui imens succes mediatic, al anilor 1970 din Statele Unite care a dus la o criză politică-prezidenţială fără precedent, culminând cu demisia preşedintelui Statelor Unite?
Istoric , scriitor şi revoluţionar român , autor al lucrării „Românii supt Mihai Voievod Viteazul”?
În urma cărui eveniment au fost îndepărtate domniile fanariote din Moldova şi Ţara Românească?
Conflict militar, având ca şi combatanţi Antanta şi Puterile Centrale?
Faraon din a IV-a Dinastie, ce a construit în jurul anului 2.560 î.e.n o piramidă pentru a servi drept mormânt?