Unul din procesele definitorii, fundamentale ale spiritului uman, care poate fi considerat procesul prim prin care conştiinţa de realitate şi de sine apare în subiect raportându-l la sine şi la lumea sa?
Teolog şi filosof umanist italian din timpul Renaşterii, care a trăit între anii 1548- 1600, fiind condamnat şi ars pe rug de Inchiziţie pentru concepţia sa panteistă şi pentru convingerea asupra infinităţii lumii, considerate eretice?
Poziţie filozofică care susţine că „a fi”, în special trecutul şi prezentul existenţei umane, nu are nicio însemnătate obiectivă, scop, adevăr comprehensibil, sau vreo valoare esenţială?
Filosof şi scriitor român, stabilit în Franţa, autorul lucrării ,,Pe culmile disperării”?
Filozof german, principal reprezentant al idealismului în filozofia secolului al XIX-lea, care a trăit între anii 17701831?
Filosofie asupra moralei, a binelui şi a răului, a datoriei?
Postulat pentru o religie, care este considerat de către o grupă de oameni drept adevăr absolut, infailibil, care nu poate fi pus sub semnul întrebării?
Filozof german, cunoscut, mai ales prin teoria sa asupra primatului "voinţei" în sfera reprezentării lumii şi în comportamentul uman, care a trăit între anii 1788- 1860?
Filozofie care cercetează exprimarea culturală a omului în limbă, scriere, mit, religie, etică, artă, economie, organizare statală, mass-media, ştiinţă şi tehnologie?
Trăire a unui om sub forma unui eveniment trăit şi astfel perceput de acesta?
Filozof german, care a trăit între anii 1900- 2002, cunoscut mai ales pentru opera sa monumentală din anul 1960, „Adevăr şi metodă” („Wahrheit und Methode”)?