Tendinţă din filosofie şi teologie care, începând din perioada tardivă a Evului Mediu, a încercat să explice şi să facă înţelese fenomenele supranaturale ale revelaţiei creştine cu ajutorul raţiunii umane şi, mai ales, al filosofiei lui Aristotel?
Şcoală filozofică greacă întemeiată în secolul V î.Hr. de Antistene, un discipol al lui Socrate?
Propoziţiile iniţiale ale unui raţionament, din care se deduce concluzia?
Filosof antic grec, care afirma cu privire la natura umană faptul că: ,,...antisocialul prin natură nu datorită unor împrejurări ocazionale, este ori un supraom, ori o fiară, ca acela batjocorit de Homer...”?
Practică a teologiei dintr-un punct de vedere creştin, sau studiul teologic al creştinismului?
Filosof şi filolog german ( 1844-1900), susţinător al conceptului de ,,Supraom”?
Filosof şi matematician francez, care a trăit între anii 1596-1650, cele mai importante opere ale sale fiind „Discursul,” „Meditaţiile”, „Principiile”, „Pasiunile”?
Filosof francez ( 1905-1980), unul dintre principalii exponenţi ai existenţialismului ateu, care afirma că ,,existenţa precede esenţa”?
Părintele independenţei Indiei şi iniţiatorul mişcărilor de revoltă neviolente , care a trăit între anii 1869- 1948?
Poziţie filozofică conform căreia întreaga realitate poate fi redusă la un singur principiu de bază, respectiv materia?
Filozof francez de origine geneveză, scriitor şi compozitor, unul dintre cei mai iluştri gânditori ai Iluminismului, care a trăit între anii 1712- 1778 şi a influenţat hotărâtor, alături de Voltaire şi Diderot, spiritul revoluţionar, principiile de drept şi conştiinţa socială a epocii?