Trei cocoși negri-și cântară,
Zori de ziuă revărsară,
Tri feciori se deșteptară,
Tri feciori ardelenești,
Cu tri cai moldovenești.
Unu-i albu ca omătu,
Unu-i negru ca corbu,
Unu-i sur ca porumbu.
Să luară, să dusără
Până-n vârful codrului,
La fântâna corbului.
– Stați, ficiori, să ne-ntrebăm
Care de unde suntem
Și care ce moarte vrem?
La cel mic i s-o vinit,
Fie-i moartea de cuțit;
De cuțit fără rugină,
Să moară-n țară străină;
Fără lumină de său,
Fără om din satu său;
Fără lumină de ceară,
Fără om din a lui țară.
– Stați, feciori, și m-așteptați
Pân-oi mere la maica
Și văd: cu bani m-a plăti
Ori cu păru m-a jeli?
– Maică, măiculița me!
Ori cu bani de mi-i plăti
Ori cu păru mi jeli?
– Io cu păr nu te-oi jeli,
Nici cu bani nu te-oi plăti
C-acolo nu te-am mânat
În codri cu dilcoșii,
Numa-n sat cu oamenii!
– Maică, măiculița me,
Mâine pă la prânzu mare
Ne’ ieșI, maică, până-afară
Și-auzi puștile pușcând
Și ciorile cloncănind,
Corbii din mine mâncând!
Rămâi, mamă, sănătoasă
Ca și-o pară vermânoasă,
Că și io mărg sănătos,
Ca un măr putregăios.