Aho, aho, copii argați,
Stați puțin și nu mânați
Lângă boi v-alăturați
Și cuvântul mi-ascultați:
S-a sculat mai an
Bădica Troian[1]
Ș-a încălecat
Pe-un cal învățat,
Cu nume de Graur
Cu șaua de aur,
Cu frâu de mătasă
Cât vița de groasă.
Și-n scări el s-a ridicat,
Peste câmpuri s-a uitat
Ca s-aleagă-un loc curat
De arat și semănat.
Și curând s-a apucat
Câmpul neted de arat
În lungiș
Și-n curmeziș.
S-a apucat într-o joi
Cu-n plug cu doisprezece boi
Boi bourei,
În coadă cudălbei
În frunte țintăței
Mânați, copii: hei, hei!
Ziua toată a lucrat,
Brazda neagră-a răsturnat,
Și prin brazde-a semănat
Grâu mărunt și grâu de vară,
Deie Domnul să răsară!
Mânați, măi: hăi, hăi!
Și cât lucrul la sfârșit
Iată, mări, s-a stârnit
Un vânt mare pe pământ
Și ploi multe după vânt,
Pământul de-a răcorit
Și sămânța-a încolțit.
Mânați copii: hăi, hăi!
La lună, la săptămână,
Își umplea cu apă mâna,[2]
Și se duse ca să vadă
De i-a dat Dumnezeu roadă.
Și de-i grâul răsărit.
Și de-i spicul aurit.
Era-n spic ca vrabia,
Era-n pai ca trestia!
Mânați, măi: hăi, hăi!
Troian iute s-a întors
Și din grajd pe loc a scos
Un alt cal mai năzdrăvan
Cum îi place lui Troian
Negru ca corbul
Iute ca focul
De nu-l prinde locul.
Cu potcoave de argint,
Ce sunt spornici la fugit
Mânați, copii: hăi, hăi!
El voios a-ncălecat,
La Tighina-a apucat,
Și oțel a cumpărat
Ca să facă seceri mari,
Pentru secerători tari,
Și să facă seceri mici
Pentru copilași voinici,
Ș-altele mai mărunțele
Cu mănunchi de floricele
Pentru fete tinerele
Și neveste ocheșele.
Mânați, măi: hăi, hăi!
Ș-a strâns fine
Și vecine
Și toți finii
Și vecinii
Și vreo trei babe bătrâne,
Care știu rândul la pâine,
Și pe câmp i-a dus,
Și pe toți i-a pus,
La lucrul pământului
În răcoarea vântului.
Mânați, copii: hăi, hăi!
Ei cu stânga apucau
Și cu dreapta secerau,
Și prin lan înaintau,
De părea că înotau.
Alții-n urma lor legau
Snopuri nalte adunau.
Și clăi mândre ridicau
Ce la soare se uscau;
Mânați, măi: hăi, hăi!
Apoi carele-ncărcau,
Și pe toate le cărau
Și girezi nalte durau,
În capul pământului
În sterița vântului.
Apoi aria-și făceau
Și din grajdi mai aduceau
Zece iepe
Tot sirepe.
Și de par că le legau,
Și pe toate le mânau
Împrejurul parului
Deasupra fățarului
Mânați, măi: hăi, hăi!
Iepele mereu fugeau,
Funia se tot strângea
De par iute ajungea!
Și grâul se treiera,
Și flăcăi îl vânturau,
Dimerlia scuturau,
Harabale încărcau
Și la moară le plecau,
Mânați, copii: hăi, hăi!
Iară hoața cea de moară
Când văzu atâtea care
Încărcate cu povară,
Puse coada pe spinare
Și plecă în fuga mare
La cea luncă de scăpare.
Lunca mare,
Frunză n-are;
Lunca mică
Frunza-i pică.
Iar morarul, meșter bun
Zărea moara prin cătun,
Și-și lua cojoc mițos
Și mi-l îmbrăca pe dos.
Și-și luă ciocanu-n brâu,
Și mai luă și un frâu.
Apoi iute alerga
Moara cu frâu-o lega
Ș-o apuca de călcâi
De-o punea pe căpătâi
Și-i da cu ciocanu-n șele
De-o așeza pe măsele;
Mânați, măi : hăi, hăi!
El o lua de lăptoc
Ș-o da iar în vad, la loc.
Și turna deasupra-n coș
Grâu mărunțel de cel roș
Grâul s-așeza pe vatră
Și din coș cădea sub piatră.
De sub piatră în covată
Curgea făină curată,
Mânați, copii: hăi, hăi!
Troian mult se bucura
Zeciuială morii da,
Pe morar îl dăruia,
Apoi călare suia
Și voios se înturna
Cu flăcăii ce mâna.
Iar boii se opinteau
Și roțile scârțâiau;
Mânați, măi: hăi, hăi!
Iată mândra jupâneasă,
Dochiana cea frumoasă
C-auzea tocmai din casă
Chiotul flăcăilor
Scârțâitul carelor;
Și-n cămară că mergea
Și din cui își alegea
Sită mare și cam deasă
Tot cu pânză de mătasă.
Sufleca ea mâneci albe,
Ș-arăta brațele dalbe,
Și cernea, mări, cernea,
Ninsoarea se așternea.
Pe sus tobele băteau
Negurile jos cădeau.[3]
Mânați, măi, hăi, hăi!
Apoi mama plămădea
Ș-o lăsa până dospea;
Apoi colaci învârtea.
Pe lopată mi-i culca
Și-n cuptor îi arunca!
Apoi iară cu lopata
Rumeni îi scotea și gata.
Atunci ea-mpărțea vreo cinci
La flăcăii cei voinici.
Și-mpărțea trei colăcei
La copiii mititei
Iară mândrului bărbat
Îi dădea un sărutat!
Mânați, măi: hăi, hăi!
Cum a dat Dumnezeu, an,
Holde mândre lui Troian,
Astfel să dea și la voi,
Ca s-avem parte și noi.
Să vă fie casa, casă
Să vă fie masa, masă!
Tot cu mesele întinse
Și cu fețele aprinse,
Tot cu casele grijite.
Cu buni oaspeți locuite.
Și la anul să trăiți,
Să vă găsim înfloriți
Ca merii
Ca perii
În mijlocul verii.
Mânați, măi: hăi, hăi!
De urat, am mai ura
Dar ni-i că vom însera
Pe la curtea dumneavoastră
Departe de casa noastră,
Dumneavoastră aveți parte
De curți nalte luminate,
Văruite, șindrilite.
Și cu ferești sticluite.
Noi avem bordeie mici
Bune de plugari voinici,
Vălătucite și lipite
Și cu stuh acoperite.
Dar câte paie-s la noi
Atâți bani fie la voi!
De urat am mai ura
Dar ni-i că vom însera
Și avem a trece-n cale
O dumbravă rea din vale.
Unde sunt fete nebune
Ce azvârlă cu alune
Și se leagă de feciori
Ca albinele de flori.
Și le-ncurc” cărările
Tot cu dezmierdările!
