Atunci cand un om atinge un obiect, semnalul circula prin corp, prin intermediul nervilor, cu peste 200 de kilometri pe ora.
Corpul uman are circa 640 de muschi, dintre care 400 sunt muschi scheletici.
In cinci minute trece prin rinichi intreaga cantitate de sange din organism. Aceasta cantitate de sange este filtrata în circa 40 de minute.
Saint Martin, insula din Antilcle Olandeze, este cel mai mic teritoriu din lume, impartit intre doua state. Nordul insulei apartine Frantei iar sudul Olandei.
Rembrandt Van Rijn s-a nascut pe 15 iulie 1606 la Leiden și e vazut drept unul dintre cei mai mari pictori din istoria artei.
Picioarele gravidelor se maresc în ultima parte a sarcinii. Acest fenomen apare datorita retentiei de apa, a umflarii picioarelor, dar și a unui hormon produs în timpul sarcinii, relaxina care face ca ligamentele sa se inmoaie, ceea ce va face ca picioarele sa se lateasca. Picioarele se vor desumfla dupa nastere, insa latimea picioarelor va ramane mai mare.
Stonehenge este un monument neolitic aflat în Anglia, în comitatul Wiltshire. Ansamblul Stonehenge este format din patru cercuri concentrice construite din pietre. Cercul exterior (cercul Sarsen), de 33 m în diametru, este construit din 30 de blocuri imense de gresie (megaliti - menhire), asezate vertical; astazi doar 17 dintre aceste blocuri mai sunt în picioare. Desupra acestor blocuri de piatra au fost asezate ca niste praguri (buiandrugi) alte blocuri curbate (in forma de arc de cerc). În interiorul acestui lant exterior se afla un alt cerc de blocuri mai mic din piatra vanata. Acestea imprejmuiesc un aranjament în forma de potcoava, construit tot din piatra vanata, în interiorul careia se afla o placa din gresie mecacee, denumita "Piatra de Altar". Toata constructia este inconjurata de un lant circular care masoara 104 m în diametru. În interior, se ridica un banc de nisip care cuprinde 56 de morminte cunoscute sub numele de "gaurile lui Aubrey" (dupa numele celui care le-a descoperit, John Aubrey). Terasamentul și lantul sunt intersectate de un Bulevard, o cale procesionala lata de 23 m și lunga de aproape 3 km. Aproape de intrare în Bulevard se afla Piatra Sacrificiului. Pe partea opusa se afla Piatra Calcai. Constructia ansamblului Stonhenge a inceput în anul 3.000 i.Hr. Este construit din pietre cu inaltime de 6 metri și greutate de pana la 500kg, aduse aici probabil de la o distanta de 322 de km din Campia Salisbury, din sudul Angliei. Desi nu se stie exact rolul ansamblului, se crede ca cei care au construit-o aveau cunostinte în astronomie, și ca ziua de 21 iunie (Solstitiul de vara) avea o semnificatie deosebita, probabil religioasa.Stonehenge era un monument dedicat zeilor. La o distanta mai mare de 5 km era unul facut din lemn. Teoria oamenilor de atunci era ca zeul este nemuritor, la fel ca piatra, și oamenii sunt muritori ca lemnul. Inainte de rasarit ei se duceau la monumentul de piatra și asteptau prima ivire a soarelui. Dîntr-o anumita pozitie soarele lumina foarte frumos, oamenii crezand ca este fapta unui zeu. Calatoreau pe langa un rau aflat în apropierea Stonhenge-ului de lemn unde, la asfintit, se rugau din nou la zeul lor. Stonehenge este, probabil, cel mai important monument preistoric din Anglia. Nu se cunoaste exact cand a fost construit sau de catre cine. O teorie destul de cunoscuta a avansat ipoteza ca ar fi construit de druizi, o populatie existenta în Anglia inainte de cucerirea romana. Tehnicile arheologice moderne au demonstrat insa ca Stonehenge a fost construit cu cel putin 1000 de ani inaintea druizilor, în anul 2950 i.Hr, ajungand la forma pe care o cunoastem azi în anul 1600 i.Hr. Cercetarile din 2008 au indicat perioada constructiei ca fiind 2400-2200 i.e.n, iar la 18 decembrie 2011, geologi de la Universitatea din Leicester și Muzeul National din Tara Galilor au anuntat descoperirea sursei exacte a rocii folosite pentru constructia complexului. Cercetatorii au identificat sursa, situata la 70 de metri, în Craig-y-Rhos Felin, langa Pont Saeson, în nordul Pembrokeshire (situat la 220 km de Stonehenge).
Nu toata lumea viseaza în culori. 12% dintre oameni viseaza în alb și negru, restul viseaza colorat. Nu se stie insa daca impactul pe care un vis il are este mai puternic pentru cei care viseaza în culori decat pentru cei care viseaza în alb și negru.
Un artist din Franta ghideza carabetii, niste gandaci care traiesc în apropierea lacurilor și obisnuiesc sa-si faca sarcofage stranii din scoici, nisip și pietre, sa-si construiasca locuinte din aur și pietre pretioase, care arata ca adevarate bijuterii. Francezul Hubert Duprat a profitat de calitatile de arhitect ale creaturilor și a inlocuit materialele cu foite de aur, perle și alte nestemate. Insectele s-au adaptat cu usurinta și au creat adevarate opere de arta.
In centura Kuiper predomina diferite tipuri de gheata. Se crede ca în aceasta zona exista peste 70.000 obiecte cu diametrul mai mare de 100 km. Cometele cu o perioada de revolutie mai scurta de 200 de ani provin din centura Kuiper. De altfel, compozitia corpurilor de aici este în general asemanatoare celei cometare.
In anul 1450 a fost inventata 0resa de tipar de catre Johann Gutenberg.