In anul 1983 Fred Cohen defineste în teza sa de doctorat pentru prima oara formal un virus de calculator ca fiind "un program ce poate afecta alte programe de calculator, modificandu-le într-un mod care presupune abordarea unor copii evoluate ale lor.".
Doar în Africa se gaseste o specie de palmier numita ,,arborele calatorului", cu frunze lungi de 3- 4 m și late de 1 m. Tecile frunzelor sunt concave, stranse unele într-altele formand un rezervor în care se acumuleaza apa din ploaie.
Compania Packard este cea care a introdus pentru prima data un sistem de aer conditionat în masinile pe care le producea. Acesta era optional, costa 274 de dolari (echivalentul a peste 4000 de dolari în zilele noastre), ocupa intreg portbagajul masinii și nu prea era eficient.
Copiatorul a fost inventat de avocatul american Chester Carlson în anul 1938, datorita necesitatii urgente de a copia documente rapid, insa inventia s-a generalizat abia zece ani mai tarziu.
In teritoriul venos al sangelui, unde saturatia cu oxigen abia atinge 60% din capacitate de fixare a hemoglobinei, cantitate mare de hemoglobina redusa confera culoare rosie inchisa sangelui venos. Diferentele de saturatie în oxigen explica de altfel și diferentele de culoare dintre single din zonele cu circulatie active și single zonelor cu circulatie lenta, cu gradredus de oxigenare.
Fiecare persoana vede propriul curcubeu. Sau, daca vreti, chiar daca stau una langa alta, doua persoane nu vor vedea niciodata acelasi curcubeu. Si aceasta nu numai pentru ca fiecare dintre noi percepem altfel culorile, ci și pentru ca fiecare persoana va vedea lumina refractata în alte picaturi de apa.
Descoperirile stintifice au demonstrat faptul ca, creierul uman este format din 100 de miliarde de celule care executa 100.000 de miliarde de operatiuni. El cantareste 2% din masa corpului, dar are nevoie de 20% din oxigenul necesar intregului organism.
Unii oamenii chiar au o inima mare, nu din cauza generozitatii, ci pentru ca sufera de o boala cardiovasculara care face inima sa se mareasca.
Peste 6% din femeile operate sunt nemultumite de rezultat și se intorc la doctor ca sa fie retusate sau sa le fie extirpat siliconul.
In Australia exista un arbore care, pentru a rezista în perioadele de seceta, atunci cand ploua se umfla ca o damigeana și isi pastreaza apa în tulpina.
La o temperatura normala de 20° C, un om adult inspira și expira cantitati diferite de aer, în functie de miscarile pe care le face și de pozitia sa: cantitatea de aer ventilat variaza de la 6 l cand este culcat, la 7 l cand este asezat și la 8 l cand este în picioare fara a se misca, la 14 l cand merge, 43 l cand alearga și pana la 100 l cand depune un efort fizic intens.