Excentricitatea orbitala a satelitului Triton este de 0.
Primul submarin a fost construit în 1620 de catre Cornelius van Drebbel. În 1940 a fost inventat batiscaful de catre Auguste Piccard, care are pereti foarte grosi, rezistenti la presiunile foarte mari din adancuri. Folosind batiscaful Trieste, pe 23 ianuarie 1960, Jacques Piccard și Don Walsh au cucerit Groapa Marianelor, unde presiunea e de circa 1100 bari. La 30 de metri adancime, presiunea este de circa 4 bari, afecteaza volumul gazului din plamani, afecteaza sinusul și timpanele si, în cazul în care exista vreo carie dentara, dintele poate imploda.
Herodot s-a nascut într-o familie aristocratica din orasul Halicarnas, azi Bodrum, Turcia. Obligat sa-si paraseasca patria din cauza luptelor civile în care este implicata familia lui, Herodot trait o vreme în Samos, iar dupa caderea tiranului Lygdamis revine în orasul natal, calatoreste mult și se stabileste la Atena.
Sistemul de navigatie Galileo le va permite utilizatorilor sa isi cunoasca pozitia exacta în timp și spatiu, ca și GPS, insa cu o mai mare precizie și fiabilitate. Produs ESA, Galileo va fi compatibil si, pentru unele dintre serviciile sale, interoperabil cu sistemul american GPS și cu sistemul rus Glonass, ramanand insa independent de acestea. Prin intermediul serviciilor oferite, proiectul Galileo va sprijini multe sectoare ale economiei europene: retelele electrice, societatile de gestionare a parcurilor auto, tranzactiile financiare, industria transportului de marfuri, operatiunile de salvare, operatiunile de mentinere a pacii vor profita toate de serviciile gratuite Galileo. Cei 8 sateliti comandati astazi se vor alatura celor 18 sateliti deja contractati, dintre care 2 se afla pe orbita de la 21 octombrie 2011, ceea ce va duce numarul de sateliti la 26 pana la sfarsitul anului 2015. O a doua lansare a inca 2 sateliti Galileo va avea loc ceva mai tarziu, în 2012.
Primul asteroid, descoperit de Giuseppe Piazzi în anul 1801 este Ceres.
In secolul al XIV-lea, chinezii produceau deja hartie, apoi bucati de tesatura moale, special pentru toaleta. În alte parti ale lumii, materialele folosite de chinezi erau socotite neigienice, oamenii preferand apa și sapunul.
Cea mai intinsa calota glaciara o are Antarctica.
Aurora boreala este un fenomen atmosferic care are loc în regiunile polare. Este caracterizat prîntr-o luminozitate puternica, verde sau rosiatica, ce apare ca un arc, în timpul noptii, pe bolta cereasca. Provoaca interferente în telefonie, radio și televiziune.
Arhipelagul Svalbard este ultimul reper inainte de Polul Nord, cea mai nordica parte a Regatului Norvegiei. Aici a fost ridicat cel mai mare depozit de seminte, în cazul în care Pamantul ar fi afectat de catastrofe naturale, cutremure devastatoare, razboaie nucleare sau atacuri extraterestre. Sunt depozitate aici mostre de seminte care sa faca posibila viata pe Pamant dupa o astfel de catastrofa. Potrivit unui acord din 1920, cetateni din toate cele 48 de state semnatare ale documentului, (si Romania), au dreptul de a se stabili aici și au acces egal la resursele din zona. Arhipelagul are o populatie de ~ 2400 de oameni și una ~ 3000 de ursi polari. Oamenii nu ies pe afara fara pusca, fiind oricand pregatiti pentru o intalnire neasteptata cu un urs polar. Pe teritoriul arhipelagului se afla mai multe baze de cercetare apartinand statelor din intreaga lume.
Hidrogenul este un gaz exploziv, iar oxigenul intretine arderea. Cu toate acestea, cand cele doua elemente sunt combinate, rezulta apa, care este folosita pentru a stinge focul.