La cel mic i s-o vinit,
Fie-i moartea de cuțit;
De cuțit fără rugină,
Să moară-n țară străină;
Fără lumină de său,
Fără om din satu său;
Fără lumină de ceară,
Fără om din a lui țară.
– Stați, feciori, și m-așteptați
Pân-oi mere la maica
Și văd: cu bani m-a plăti
Ori cu păru m-a jeli?

– Maică, măiculița me!
Ori cu bani de mi-i plăti
Ori cu păru mi jeli?
– Io cu păr nu te-oi jeli,
Nici cu bani nu te-oi plăti
C-acolo nu te-am mânat
În codri cu dilcoșii,
Numa-n sat cu oamenii!

– Maică, măiculița me,
Mâine pă la prânzu mare
Ne’ ieșI, maică, până-afară
Și-auzi puștile pușcând
Și ciorile cloncănind,
Corbii din mine mâncând!
Rămâi, mamă, sănătoasă
Ca și-o pară vermânoasă,
Că și io mărg sănătos,
Ca un măr putregăios.

– O, omule, ce gândești,
Cât ai vre tu să trăiești?
Copacu-i cu rădăcină,
Și-a lui vreme încă vine:
Uscă-i-se crengile,
Sacă-i rădăcinile;
D-apoi tu, că ești de lut,
Cum nu-i mere în pământ?
Acolo nu trebe nemnic,
Nici aor, nici arjânt;
Da-ș-ar domnii ce ș-ar da
Numa să poată scăpa.
Da-ș-ar aor cu chila
Și arjânt cu feldera,
Numa-n pământ n-ar intra.

De mânună fetelor,
De struțuț feciorilor,
De pană nevestelor.