Am venit și noi odată
La mulți ani cu sănătate
Domnul Sfânt să ne ajute
La covrigi și la nuci multe!

Bună dimineața la Moș Ajun
Ne dați ori nu ne dați?
Ne dați ori nu ne dați?
Ne dați, ne dați?

Sus la crenguliță
Lasă-și mi se lasă
Dai vântul mai lin,

Leagăn de-un fir galben.
‘N leagăn cine șade?
Dai vântul mai lin,

Iar Leana* frumoasă
Coase-și, schindosește,
Dai vântul mai lin,

Pe mare-mi privește,
Nu știu ce-mi zărește.
Dai vântul mai lin,

Neagră corăbioară,
Neagră și smolită,
Dai vântul mai lin,

De valuri bătută,
De maluri trântită.
Dai vântul mai lin,

Din vâsle vâslind(u),
Din lopeți trăgând(u)
Dai vântul mai lin,

La mal ajungând
_____________
urmează a fi reconstruit

Iar Leana* frumoasa
La ei alergară
Din gură-mi grăiară:
— Voi, corăbirași,
Mari negustorași,
Trageți și tăceți,
Zgomot nu făceți,
Că de v-or simțiră,
Rău v-or vămuiră,
Vamă peste seamă.
Topuri de postav,
Sculuri de bumbac,
Ghiuluri de mătase
C’ alea-s mai frumoase,
Alea-s mai bănoase.
Iar Leana* frumoasă
Fie-ar sănătoasă!

* (numele celei pe care o colinzi)

Când sâtă și-o căpătat
Covata i s-o crăpat.
Ș-o sfădit mama pă tata
De ce n-o tomnit covata;
Când covata o tomnit
Cuptoriu i s-o urnit;
Când cuptoriu o liptit
Anu Nou o și sosit.

Să ajungeți multe sări
Ca sara din ia’ sară
Și ca zâua de mâni.

Ziua toată a lucrat,
Brazda neagră-a răsturnat,
Și prin brazde-a semănat
Grâu mărunt și grâu de vară,
Deie Domnul să răsară!
Mânați, măi: hăi, hăi!

Și cât lucrul la sfârșit
Iată, mări, s-a stârnit
Un vânt mare pe pământ
Și ploi multe după vânt,
Pământul de-a răcorit
Și sămânța-a încolțit.
Mânați copii: hăi, hăi!

La lună, la săptămână,
Își umplea cu apă mâna,[2]
Și se duse ca să vadă
De i-a dat Dumnezeu roadă.
Și de-i grâul răsărit.
Și de-i spicul aurit.
Era-n spic ca vrabia,
Era-n pai ca trestia!
Mânați, măi: hăi, hăi!

Troian iute s-a întors
Și din grajd pe loc a scos
Un alt cal mai năzdrăvan
Cum îi place lui Troian
Negru ca corbul
Iute ca focul
De nu-l prinde locul.
Cu potcoave de argint,
Ce sunt spornici la fugit
Mânați, copii: hăi, hăi!

El voios a-ncălecat,
La Tighina-a apucat,
Și oțel a cumpărat
Ca să facă seceri mari,
Pentru secerători tari,
Și să facă seceri mici
Pentru copilași voinici,
Ș-altele mai mărunțele
Cu mănunchi de floricele
Pentru fete tinerele
Și neveste ocheșele.
Mânați, măi: hăi, hăi!

Ș-a strâns fine
Și vecine
Și toți finii
Și vecinii
Și vreo trei babe bătrâne,
Care știu rândul la pâine,
Și pe câmp i-a dus,
Și pe toți i-a pus,
La lucrul pământului
În răcoarea vântului.
Mânați, copii: hăi, hăi!

Ei cu stânga apucau
Și cu dreapta secerau,
Și prin lan înaintau,
De părea că înotau.
Alții-n urma lor legau
Snopuri nalte adunau.
Și clăi mândre ridicau
Ce la soare se uscau;
Mânați, măi: hăi, hăi!

Apoi carele-ncărcau,
Și pe toate le cărau
Și girezi nalte durau,
În capul pământului
În sterița vântului.
Apoi aria-și făceau
Și din grajdi mai aduceau
Zece iepe
Tot sirepe.
Și de par că le legau,
Și pe toate le mânau
Împrejurul parului
Deasupra fățarului
Mânați, măi: hăi, hăi!

Iepele mereu fugeau,
Funia se tot strângea
De par iute ajungea!
Și grâul se treiera,
Și flăcăi îl vânturau,
Dimerlia scuturau,
Harabale încărcau
Și la moară le plecau,
Mânați, copii: hăi, hăi!

Iară hoața cea de moară
Când văzu atâtea care
Încărcate cu povară,
Puse coada pe spinare
Și plecă în fuga mare
La cea luncă de scăpare.
Lunca mare,
Frunză n-are;
Lunca mică
Frunza-i pică.
Iar morarul, meșter bun
Zărea moara prin cătun,
Și-și lua cojoc mițos
Și mi-l îmbrăca pe dos.
Și-și luă ciocanu-n brâu,
Și mai luă și un frâu.
Apoi iute alerga
Moara cu frâu-o lega
Ș-o apuca de călcâi
De-o punea pe căpătâi
Și-i da cu ciocanu-n șele
De-o așeza pe măsele;
Mânați, măi : hăi, hăi!

El o lua de lăptoc
Ș-o da iar în vad, la loc.
Și turna deasupra-n coș
Grâu mărunțel de cel roș
Grâul s-așeza pe vatră
Și din coș cădea sub piatră.
De sub piatră în covată
Curgea făină curată,
Mânați, copii: hăi, hăi!

Troian mult se bucura
Zeciuială morii da,
Pe morar îl dăruia,
Apoi călare suia
Și voios se înturna
Cu flăcăii ce mâna.
Iar boii se opinteau
Și roțile scârțâiau;
Mânați, măi: hăi, hăi!

Iată mândra jupâneasă,
Dochiana cea frumoasă
C-auzea tocmai din casă
Chiotul flăcăilor
Scârțâitul carelor;
Și-n cămară că mergea
Și din cui își alegea
Sită mare și cam deasă
Tot cu pânză de mătasă.
Sufleca ea mâneci albe,
Ș-arăta brațele dalbe,
Și cernea, mări, cernea,
Ninsoarea se așternea.
Pe sus tobele băteau
Negurile jos cădeau.[3]
Mânați, măi, hăi, hăi!

Apoi mama plămădea
Ș-o lăsa până dospea;
Apoi colaci învârtea.
Pe lopată mi-i culca
Și-n cuptor îi arunca!
Apoi iară cu lopata
Rumeni îi scotea și gata.
Atunci ea-mpărțea vreo cinci
La flăcăii cei voinici.
Și-mpărțea trei colăcei
La copiii mititei
Iară mândrului bărbat
Îi dădea un sărutat!
Mânați, măi: hăi, hăi!

Cum a dat Dumnezeu, an,
Holde mândre lui Troian,
Astfel să dea și la voi,
Ca s-avem parte și noi.
Să vă fie casa, casă
Să vă fie masa, masă!
Tot cu mesele întinse
Și cu fețele aprinse,
Tot cu casele grijite.
Cu buni oaspeți locuite.
Și la anul să trăiți,
Să vă găsim înfloriți
Ca merii
Ca perii
În mijlocul verii.
Mânați, măi: hăi, hăi!

De urat, am mai ura
Dar ni-i că vom însera
Pe la curtea dumneavoastră
Departe de casa noastră,
Dumneavoastră aveți parte
De curți nalte luminate,
Văruite, șindrilite.
Și cu ferești sticluite.
Noi avem bordeie mici
Bune de plugari voinici,
Vălătucite și lipite
Și cu stuh acoperite.
Dar câte paie-s la noi
Atâți bani fie la voi!
De urat am mai ura
Dar ni-i că vom însera
Și avem a trece-n cale
O dumbravă rea din vale.
Unde sunt fete nebune
Ce azvârlă cu alune
Și se leagă de feciori
Ca albinele de flori.
Și le-ncurc” cărările
Tot cu dezmierdările!

Lerului, tinerel Ionu’
Cu Leana de mână.
Lerului, Leana-i grăiește:

Lerului, nu sluji cu mine
Că nu ești de mine,
Lerului, nici de seama mea.
 
Lerului, vezi tu ori nu vezi
Cele dungi gălbui
Lerului, nu-s dungi gălbui,

Lerului, ci-s gălbui de flori.
Flori dalbe-ale mele,
Lerului, n-ai treabă cu ele.

Lerului, tinerel Ionu’
Astfel îi grăiește:
Lerului, vezi tu ori nu vezi

Lerului, cei munți mari cărunți
Nu-s cărunți de felu’
Lerului, ci-s cărunți de oi.

Lerului, ii dalbe ale mele
N-ai treabă cu ele
Lerului, prin dalbele oi
 
Lerului, negri-s ciolpănei.
Dar nu-s ciolpănei
Lerului ci-s ciobanei de-ai mei

Lerului, în ghioate rafinați,
Sub glugi aciuați,
Lerului, cu căciuli mițoase,

Lerului, cu cojoace-ntoarse,
Сu cămăși zoioase.
Lerului, ei de-or fluierară
 
Lerului, oi dalbe-or sculară,
Ei de-or chiuiră
Lerului, oi dalbe-or porniră

Lerului, pe-o gură de vale
Spre soare răsare
Lerului, prin florile tale,

Lerului, ce-or mai rămâne
Ciobănași le-or strânge,
Lerului, în chimers le-or pune

Lerului, și mi le păstrară.
Rar la zile mari
Lerului, în seara de Ajun

Lerului, de sfântul Crăciun
Și de Bobotează
Lerului, lumea creștinează.

Lerului, lumea și norodul
Și pe noi cu totul
Lerului, să fiți sănătoși!

Lerului, strujește, prujește
Tot Ion vionicul
Lerului, c-o fată frumoasă,

Lerului, cu sprânceana trasă,
Cu geana sumeasă,
Lerului, chip de jupâneasă.

Lerului, cea fată frumoasă
Din gură-mi grăiară:
Lerului, Tu, Ion voinicul,

Lerului, Nu pruji cu mine
Bună-s decât tine!
Lerului, Vezi tu, ori nu vezi?

Lerului, cele lungi îndalbe,
Nu-s dalbe de flori
Lerului, și-s dalbe de flori,

Lerului, tot flori de-ale mele,
N-ai treabă cu ele,
Lerului, mult am cheltuit

Lerului, pân’ le-am răsădit,
Mulți bani am mai dat
Lerului, până le-am udat.

Lerului, nu pruji cu mine,
Bună-s decât tine.
Lerului, Vezi tu, ori nu vezi

Lerului, cei munți cărunți
Nu-s cărunți de fel,
Lerului, și-s cărunți de oi!

Lerului, tot oi de-ale mele,
N-ai treabă cu ele!
Lerului, mult am cheltuit

Lerului, pân’ le-am dobândit!
Mulți bani am mai dat
Lerului, pân’ le-am adunat!

Lerului, printre dalbe oi
Negri-s ciolpănei,
Lerului, dar nu-s ciolpănei,

Lerului, și-s ciobani de-ai mei.
În ghioage-s rezemați,
Lerului, în glugi aceoiați,

Lerului, cu căciuli mițoase,
Cu cojoace-ntoarse,
Lerului, cu cămăși zeroase.

Lerului, eu de-oi chiuiră,
Ei mă auziră,
Lerului, cu mâna le-oi face,

Lerului, oi dalbe-or întoarce
Pe gură de vale
Lerului, prin florile tale.

Lerului, fruntea le-or fruntiră,
Coada le-or codiră,
Lerului, ce-or mai rămâneară,

Lerului, ciobani s-or plecară
Și le-or adunară,
Lerului, mănunche le-or face.

Lerului, mănunchele crețe
Aurul să-nghețe
Lerului, și când le-or scoate,

Lerului, rar la zile mari,
Seara de Ajun
Lerului, noaptea de Crăciun!

Lerului, și la Bobotează
Când preoți botează,
Lerului, lumea-ncreștinează!

Lerului, lumea și norodul,
Și pe noi cu totul,
Lerului, iar Ion voinicul,
Să fie sănătos!

Leruile, tot Vitea* voinicul
C-o fată frumoasă,
Leruile, cu cosița leasă,

Leruile, cu sprânceana trasă,
Cu geana sumeasă,
Leruile, chip de jupâneasă.

Leruile, cea fată frumoasă
Din gură-mi grăiară:
Leruile, Jupâne, jupâne,

Leruile, nu pruji cu mine
Bună-s decât tine.
Leruile, Vezi-aș ori nu vezi

Leruile, cele lunci cu flori,
Toate-s de-ale mele,
Leruile, n-ai treabă cu ele.

Leruile, Jupână, jupână
Pot pruji cu tine,
Leruile, bun îs decât tine.

Leruile, Vezi-aș ori nu vezi
Ceiași munți cărunți
Leruile, nu-s cărunți de fel,

Leruile, ci-s cărunți de oi,
Toate-s de-ale mele,
Leruile, n-ai treabă cu ele.

Leruile, printre dalbe oi
Negri ciolpănei,
Leruile, dar nu-s ciolpănei,

Leruile, сi-s ciobani de-ai mei,
În glugi aciuați
Leruile, în bâte-s rezemați.

Leruile, când or șuierară
Oi dalbe-or sculară,
Leruile, când or chiuiră

Leruile, oi dalbe-or porniră,
Cu mâna le-or face,
Leruile, oi dalbe-or întoarce

Leruile, și le-or îndreptară
Pe gură de vale
Leruile, prin florile tale,

Leruile, florile ți-or paște,
Ce-or mai rămâneară
Leruile, ciobanii le-or strânge,

Leruile, mănunchiuri le-or face
În chimir le-or pune,
Leruile, și mi le-or purtară

Leruile, rar la zile mari,
În seara de Ajun
Leruile, ziua lui Crăciun

Leruile, și la Bobotează
Când preoți botează,
Leruile, lumea-ncreștinează

Leruile, și pe noi pe toți,
Iar Vitea* voinicul,
Leruile, fie-ar sănătos!

* (numele celui pe care-l colinzi)

Șade Domnul Dumnezeu
Cu doi sfinți în jurul său
Oi, lerui Doamne
Al doilea colț de masă

Șade Pătru, sfânt Sânpetru
Ș-al treilea colț de masă
Șade Ion, Sântion

Ș-al patrulea colț de masă
Șade și jupânul gazdă
Tot închină c-un pahar

C-un pahar galbin de ceară.
Din fundu’ paharului
Strigă spicul grâului

“Io pe unde mă rodesc
Toată lumea-o-mbogățesc”
Din creasta paharului

Strigă vița vinului
„Io pe unde mă ivesc
Toată lumea-o-nveselesc”

Din toarta paharului
Strigă floarea soarelui
„Io pe unde mă rodesc

Toată lumea-o-ncălzesc”
Din buza paharului
Strigă floarea mirului

„Io pe unde mă rodesc
Toată lumea-ncreștinesc”
Rămâi gazdă sănătoasă

Ca colinda de frumoasă,
Tu găzdoaie, vesel, bun
C-ai ajuns sfântul Crăciun

Lângă Maica-n legănel
Doarme pruncul mititel,
Iar în jurul pruncului
Crește floarea drumului

Printre rugii înfloriți
Pare și spini ascuțiți (/ Cresc și spinii ascuțiți)
Pruncu-n somn se mișcă lin,
I-o ajuns mânuța-n spini.

Din mânuță-i pică sânge,
Pruncușoru-ncepe-a plânge.
Taci cu mama fiul meu,
Că-ti va fi pruncuț mai greu

Ucenicul cânt te-a vinde
Și pe cruce te-or întinde
Atunci nașterea de-acum
Îți va face aspru drum.

(Când sudoarea îți va curge
Să ne ierți Isuse dulce)