Cine-i mai învață pe copii iubirea
Ce e dorul, grija, duioșia
Ce e mângâierea, cântecul de leagăn
Ce e dragostea sau frumusețea fără seamăn!?

Cine basme le mai spune
Povața s-o ia de unde
Și cui să-și închine soarta
Dacă batjocorim arta?

Frumusețea fără seamăn nu s-a mai făcut înțeleasă în ziua de azi, dovadă fiind tendința de uniformizare și nu de unicitate a ei.

Și asta se poate observa cu ochiul liber pe fața oricărei adolescente, tinere și chiar pe fețele unor bătrâne chipuri, al căror singur țel în viață se regăsește în arta sulemenirii.

-Da`, ar zice unii, dar și asta e o artă, nu?!

-Sigur că este o artă, nu mă dezic, numai că acum s-a ajuns să fie ridicată în slăvi pe atât de mult încât, cei care s-au lăsat orbiți și păcăliți de strălucirea ei își vor găsi pieirea cu mult prea devreme, într-un mod tragic și nedemn de soarta unui om, precum în povestea fluturelui vrăjit de strălucirea focului în care și-a găsit sfârșitul.

Cum să mai vorbești despre frumusețe cu tinerii de acum, când mintea lor zbuciumată fuge în alte direcții mai intens colorate și mai importante în credința lor, cum ar fi perpetuarea speciei și nu în direcția dezvoltării prin educație și cultură a omului doritor de progres și evoluție.

Atât de bine au fost manipulați de această fată morgană a perfecțiunii încât acum se bate pasul pe loc, nu-și mai doresc să cunoască adevărata față a chipului, nu mai sunt în stare să găsească și alte sensuri ale cuvântului, fiind convinși că frumusețea e una și aceeași cu frumusețea percepută de ei.

Pornind de la ideea că frumusețile, indiferent de natura lor, nu mai reușesc să satisfacă nesățioasa poftă de nou a omului, apare dilema cu care se confruntă tineretul confuz.

Ce așteptări să mai aibe, când toate-s la fel?

De aici pornesc și toate bolile sufletului cu a lor diversitate care a băgat în sperieți și pe cel mai nepriceput și needucat om al planetei. Boli ale căror leac definitiv încă nu s-a găsit nici în medicamente și nici prin vreo altă metodă oferită de știință.

Mi-aș dori ca omul să-și poată conștientiza puterea cu care a fost înzestrat încă de la începutul creației dar pe care a uitat-o între timp, lăsându-se ademenit de tot felul de frumuseți lumești.

Nu blamez și nici nu judec pentru că și eu fac parte din acest TOT unitar însă, eu zic că a sosit vremea să ne îndreptăm pasul către acel univers interior pe care intenționat nu l-am explorat la maxim din cauză că nu oferă suficientă atracție și strălucire, pentru că necesită prea mare efort și timp , să ne deschidem ochii către acest univers pe care l-am acceptat ca făcând parte din noi dar pe care mereu l-am văzut ca pe-o inutilă creație, ca un fel de apendice al cărui rol încă nu l-am putut descifra nici până acum.

A venit vremea să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului , iar Arta să ia locul aurului!

Articol preluat din blogul personal: EDUCAȚIA CULTURALĂ

Vădit, supusul cel dintâi,
Smerenia-și arată
Către stăpânul cel rebel
Al cărei firi se zbate
Între lumina unui Sine efemer
Și-al întunericului frate.

– Când marea și cu sarea mi-ai promis
Stăpâne, drag, eu ți-am urmat mărețul vis
Cedându-ți scumpa libertate
Pentru un pas mai sus în Arte!

Și-acuma stau și mă întreb
Când firul vieții se scurtează,
Fu suferința mea mai bună sau
chinul meu pe careva salvează?

Când drumul meu pavat cu ghimpi
Strigarea mi-o făcu cântare
Injurătura ce-mi scăpă
O poezie uimitoare
Nu mă gândeam, în sinea mea,
Că asta e menirea ce se vrea
A fi slujită de nebuni
Care se și văd pe culmi,
Stăpâni de lumi.

O, tu, dulce nebunie
O, tu, casă de nebuni….

Și varianta scurtată pregătită pentru “Ficțiuni Reale” :

Vădit, supusul cel dintâi, smerenia-și arată.Când marea și cu sarea mi-ai promis stăpâne, drag, eu ți-am urmat mărețul vis cedându-ți scumpa libertate pentru un pas mai sus în Arte!Și-acuma stau și mă întreb, când firul vieții se scurtează, fu suferința mea mai bună sau chinul meu pe careva salvează?Când drumul meu pavat cu ghimpi, strigarea mi-o făcu cântare, înjurătura ce-mi scăpă, o poezie uimitoare, mă înecai cu un piper ce îl văzui ca pe-o favoare trimisă din ceruri la fix cât să nu dau chix. (502 caractere)

Articol de Mihaela Vicol, din blogul personal: Cântec de leagăn

În afară de facturile de la apă, gaze și curent, de meniuri sau de prospectu` vreunui medicament minune, ce fel de cărți vă mai impresionează în afara celor de joc, de muncă, de credit, de vizită ?!

Io, ca să vă spun sincer, de când am pus mâna pe Menis Yousry (you, sorry “men”că-s pe nis…cavai cărți) – dătător de idei, de când l-am descoperit pe Dick Philip K. prin filmul “Omul din castelul înalt” – care m-a băgat la multe idei sau, uite, acu` pe Kaku Michio care e un mare scufundător la coardă sau cum i`o mai zice…(ceva cu “futu…” aaa, stai că parcă îmi amintesc… urolog, da, asta era!), tare mult m-am mai deșteptat!

Îmi plac numele sonore, cu rezonanță, pentru că un nume puternic întotdeauna iasă în evidență și-l influențează pe purtător pe calea faimei și-al succesului, iar nouă, ăstora care nu facem parte din grupul elitelor înalte, tare drag ne e de ele…de nume, da, și nu de elite!

– Ete, na! și ce, te pomeni că ți-ar plăcea să te cheme “Menis” care te duce cu gândul la alt  “-enis” dar cu “p” în față sau Dick care-i aceeași Mărie da` cu altă pălărie? Sau Kaku…acu` să fim serioși, unde vezi tu acea rezonanță puternică și sonoră în afara vreunui veceu, la propriu?

– Băi, da` dacă e să pornești de la ideea că omu` sfințește locu`, că omu`deține o  putere imensă dar care e latentă, ținută în secret, de care numai câțiva oameni bine aleși sunt conștienți…

– Aaa, zici de ăștia…ăștia, mă, cum le zice…unii ca Bivolaru, de exemplu!

– Nu, mă….

– Păi de aia n`a reușit el, c-a fost precum numele, un bou! hhihihiiii…

– Hai, mă, termină cu prostiile astea…

– Dar nu-s prostii, io-ți zic adevărul!

– Mda, cum vrei… da` uite unde vroiam să ajung, la ideea că omul e în stare să schimbe odată cu percepția și faptul în sine!

Adică, dacă tu crezi acum că un nume precum “Menis” te-ar dezavantaja și te-ar trage în jos pe scara valorilor tale, pentru simplul fapt că se aseamănă cu un cuvânt urât și că te-ar face de râs în fața celorlalți, ei bine, iată că se poate și invers, ca numele ăsta să se poată transforma  într-un nume mesianic, adorat de toată lumea fără ca să fie nevoie de schimbarea numelui, la propriu ci, numai de schimbarea percepției a celorlalți față de persoana în cauză.

– Hi,hi,hi…ca numele lu` Isus?!

-Exact! După cum omul sfințește locul așa și cu numele, nu contează cu ce nume s-a ales fără ca să fie întrebat mai înainte de a se naște sau după, cum făceau indienii nativi, alegeau numele odraslelor în funcție de fapta pe care viitorul adult a fost în stare s-o ducă la bun sfârșit într-un mod admirabil, adică dacă băiatul unui șef de trib era foarte bun la …. ce exemplu să dau eu…dacă era cel mai bun la “tăiat frunza la câini” , se alegea cu un nume de felul : “Cel care taie frunza la câini” sau mai pe înțelesul tău, “Pierde vreme” !

– Ha, ha… Pierde vară !

– Așaa! Deci, ca să-ți speli numele trebuie numaidecât să te apuci serios de treabă, să faci ce știi tu cel mai bine și cât mai bine și dacă demonstrezi lumii că ești cel mai bun, le vei schimba părerea celorlalți despre tine astfel încât vei ajunge să fii nașul multor copii nenăscuți încă.

Ia, gândește-te, nu ți-ar plăcea să-l ai ca naș pe Elon Musk?!

Nu se potrivește “Musk” pentru că tu ai fată? Pune-i “Muska” !

Te gândești la semnificația din limba română?

Și ce dacă, fata ta ar fi o muscă de rang înalt, una mare precum musca țețe și nu o simpă musculiță de oțet, va fi invidiată de toate larvele târâtoare și adorată de toate viespiile parazite, ar fi recunoscută prin puterea ei de a scula omu` din morți prin simpla și încântătoarea ei muzică care se lasă cu greu definită datorită zbârnâitului insistent al înălțătoarelor ei aripi diafane, prin puterea de a face omul să-și dea palme singur, prin  încercarea ei disperată de a culege nectarul proaspăt ieșit dintr-un alt orificu` uman decât cel oral, de a face omul să țopăie și altfel decât de bucurie….

Și nu numai, gândește-te că numele de “Muscă” e deja spălat și că nu e purtat de oricine ci chiar de un diplomat, pedagog și politician român, fost ministru al culturii!

– Oaaau, la ce mă gândii… auzi, da` dacă mi-aș pune io  mai multe nume, așa, fără să-mi aleg un  naș din ăsta, n-aș` fi io un om mai puternic?!

– Hmmm … ce să zic, dacă  și  în “Omul cu o mie de nume” , scris  de A. E. van Vogt finalul ar fi fost altul, poate m-aș mai fi gândit…poate….

Articol de Mihaela Vicol, din blogul personal: Recomand cărți și filme din ProzaCuAc

– Asta vedeam doar prin filmele americane, continuă ea, și mi-aduce aminte de filmul “Cu nașu` la psihiatru” , din 1999, un fel de parodie sau comedie neagră cu gangsteri și mafioți unde chiar și boss-ul ăl mai boss, “Capo dei capi” sau “capo di tutti i capi ” sau Nașul apelează la un psiholog când simte că are probleme cu “tiuga”. Așa-i plăcea bunicului să-i zică la “cap” , “tiugă”  – termen popular adesea folosit subtil pe post de fină ironie de către bătrâni când vroiau să scoată în evidență faptul că cel căruia i s-a adresat cu termenul ăsta ar fi un prostănac ! Asta ca să nu i-o zică într-un mod direct și să pară prea tăios cuvântul, să nu-l rănească cu alte forme și expresii.

– Las`,  zicea bunicul, mai bine așa decât să-i zici omului că “are tărâțe în cap”! Că într-o situație ca și asta, nărodu` nu mai are timp și nici pricepere ca să gândească la ce înseamnă cu adevărat “tiuga”, el se lasă dus de mânie și, iaca, nici nu-și dă seama că l-am făcut pe față prost.

– Interesant personaj, bunicul tău! zise psihologul căruia i se înseninsase un pic fața, schițând un mic zâmbet pe care avu grijă să și-l șteargă de îndată ce-și aminti că trebuie  să  mențină sub control situația și implicit, drumul cuvintelor care trebuiesc conduse către adevărata problemă cu care se confruntă “bolnava”.

– Hai să încercăm să ajungem la miezul problemei care te frământă, continuă el, să nu ni se termine timpul fără ca să nu ajungem la adevăratul motiv care te-a adus azi la mine… hai, prinde curaj și spune-mi ce te-a deranjat azi?

– Un vis!…zise ea inchizându-și ochii ca într-o încercare de a-și aduce aminte  o întâmplare din îndepărtata vreme a veacului de mult apus. De fapt, două vise, unul pe care l-am visat într-o noapte din 2012 și celălalt, aseară… Cumva, au o legătură între ele pentru că este vorba de aceeași persoană și cam același sentiment, aceeași tematică.

– Și, uite, tocmai de asta și începui cu filmul, ca să-ți fac o mai bună introducere, să te fac să înțelegi mai exact ce mă frământă! continuă ea să exclame cu multă vervă ca-ntr-un monolog explicativ sieși, știu că n-aș avea nevoie de tine sau de altcineva care să mă îndrume ce si cum să fac, să ascult de careva care să-mi spună ce să fac…de parcă eu n-aș fi în stare! Asta mă enervează la mulți, că nu știu să asculte, să aștepte momentul potrivit și să stie exact când și cum trebuie să se intervină!

– Aici vroiam să ajung, la vise! Astea mă frământă și tot încerc să le dau de cap, pentru că știu că visele nu-s doar “vise de noapte”  sau niște prostii, aiureli sau mai știu eu ce gunoi al vreunui subconștient mediocru…

Visele sunt cu mult mai mult de-atât, de asta nici nu s-a ajuns la vreun răspuns exact și după atâția mii de ani de existență a omenirii, omul încă mai are întrebări la care nu s-au găsit  răspunsuri !

Articol de Mihaela Vicol, din blogul personal: Fața nevăzută a fetei II

Avem libertate de exprimare dar nu ne mai putem exprima!
Avem poeți și scriitori dar nu mai avem cititori !
Avem pictori vechi și noi dar degeaba, la gunoi…
Întotdeauna știm să criticăm dar n-am vrea ca vreodată să apreciem!

Mereu ne comparăm cu alții atât caracterul, spiritul cât și avuția, educația, cultura, evoluția/involuția, după caz. Doar așa putem noi să ne dăm seama la ce nivel suntem ca om sau ca țară. Necazul cel mare n-ar fi ăsta ci, incapacitatea noastră de a merge mai departe, de a despica firul în mai multe ițe și nu numai în patru!

Ne limităm singuri, nu reușim să scăpăm de acele vechi obiceiuri care ne-au făcut dependenți de gândirea critică distructivă.

Gândirea noastră e limitată  și nu cuvintele!

Aș vrea să dau ca exemplu nemulțumirea unei persoane față de poezie, a faptului că poezia este prea simplă și limitată, că se folosesc prea puține cuvinte și de aceea preferă proza.

-Da, este adevărat că se folosesc mai puține cuvinte, dar asta nu înseamnă că ai fi limitat, încorsetat de lipsa altor cuvinte! Cuvintele nu lipsesc ci se concentrează, se adună mai multe  într-un singur și simplu cuvânt!

Aici se ascunde marele secret pe care numai adevăratul poet o știe și o simte în adâncul sufletului său, aici e “șpilu” de care ar trebui să te prinzi tu, ca poet sau simplu consumator de poezie. Să fii capabil, să te poți pune în starea de a face poezie sau a asculta poezia, să-ți pui sufletul, toată cunoașterea și înțelegerea în acest compost în care urmează să pui sămânța de idee cea din care pornește poezia.

Poezia nu are nevoie de mii și mii de cuvinte prin care să se poată exprima însă, are nevoie de milioane și milioane de alte cuvinte pe care să le rumege bine înainte de a extrage un simplu și singur cuvânt!

În poezie, puterea unui cuvânt poate fi uimitoare uneori, magică alteori și admirabilă de cele mai multe ori.

“Cu cât inspiraţia este mai puternică, cu atât este nevoie de mai multă migală pentru a-i da glas. Îl citim pe Puşkin şi versurile lui sunt atât de curgătoare, atât de simple, încât avem impresia că ele s-au rânduit într-o astfel de formă, aşa, de la sine, fără nicio greutate. Nu ne dăm seama însă câtă muncă a cheltuit poetul pentru ca totul să iasă atât de simplu şi de curgător.” – Lev Tolstoi

“Poezia,
ca și radiul se extrage
Un gram
Într-o muncă de un an. Pe-al ei mal
risipește,
Pentru un singur cuvânt ce atrage,
Tone, mii
de minereu verbal. ” – versuri de Maiakovski “Tone de minereu verbal”

Și o poezie scrisă de mine , în care încerc să descriu cum se face o poezie:

Aluat de epigramă

Storci o carte, două, trei
Pui esență de idei,
Razi și-un gram de minte coaptă
Și-o frămânți ușor, în șoaptă. (15.03.2019)

Deci, “greu nu e să scrii mult, ci să concentrezi esența în mai puține pagini.” – Thoreau !

“Simplitatea este gloria exprimării.” – Walt Withman

“Simplitatea este sofisticarea extremă.” – Leonardo da Vinci

“Adevărata frumuseţe izvorăşte din sublim şi simplitate.” – Voltaire

“Frumuseţea stilului, a graţiei, a ritmului şi armoniei depinde de simplitate.” – Platon

Și pentru că tocmai ce-am sărbătorit ziua lui Eminescu, pe 15 ianuarie, zi ce coincide și cu Ziua Culturii Naționale dar nu și la urmă, cu ziua soțului meu, am tot răsfoit poezii scrise de Eminescu , dar și de soțul meu și nu, nu m-am gândit să fac comparații între cei doi ci, am încercat să înțeleg și să caut un răspuns la iminenta carie a culturii și a educației românești, să-mi înțeleg disperarea ce mă apucă atunci când văd, aud și simt cât de neglijat este spiritul și sufletul neamului nostru românesc!

Să recunoaștem , vorba lui Eminescu “că suntem prea slabi și prea neculți ca să producem arta și literatura pe care o produc străinii atât în calitate cât și în cantitate” !

Deci, ce rămâne de făcut?! Încă ne mai luăm de amărâtul ăla de film “Teambuilding” , îl luăm la șuturi precum că e un “nefilm” nedemn de cultura și educațiunea noastră?!

Știm oare cine suntem noi cu adevărat, facem ceva sau facem și altceva în afara faptului că ne plângem, ne văicărim că suntem un neam asuprit, furat și biciuit din toate părțile de toți și de toate?!

Suntem capabili să ne dezbărăm de vechile obiceiuri, suntem hotărâți să renunțăm la dependență?!

Chiar avem nevoie de ajutor de la alții, noi suntem atât de mici și necopți încât trebuie să mai sugem la țâța mamei?!

S-a acrit laptele și ei încă mai sug!

Chiar așa să fim, un neam de trădători, de leneși, de corupți sau hoți?!

Mie nu-mi place ce văd că se întâmplă în țară și lume, nu-mi place ce aud, și nu-mi place cum mă simt în propria mea țară!

Tocmai de aceea nu mă voi opri din citit, scris, pictat, cântat, învățat!!!

Să avem puterea de a mai crede în ceva, de a spera și de a visa!

Și să nu uităm că, dacă trăim într-un haos, trebuie să ne reamintim de Butterfly effect :

“este sensibilitatea dependenței față de condițiile inițiale, în care o mică schimbare într-un loc dintr-un sistem neliniar determinist poate duce la diferențe mari într-o stare târzie. Numele efectului, inventat de Edward Lorenz, este derivat din exemplul teoretic de formare a unui uragan care este condiționat de faptul dacă un fluture îndepărtat a bătut sau nu din aripi în urmă cu mai multe săptămâni” !

Doar Arta ne-a mai rămas nouă, umanității:  arta, emoția, sufletul!

Articol de Mihaela Vicol, din blogul personal:  Rolul artei în viața noastră

Se făcea că sunt acasă la mine, acolo unde m-am născut și crescut, totul părea normal – chiar o stare de bine, eram acasă cu toții – nu simțeam lipsa cuiva anume.

Dintr-o dată mi se păru că aud ceva și dădui să ies la poartă ca să văd despre ce e vorba, dar nu apucai să mai ies pentru că văzui cum drumul se inundă cu o apă mare, curată care, cu toate că nu știu de unde venea, nu mă sperie decât într-atât cât să dau repede să închid poarta ca să nu intre și în curte ca să ne inunde și pe noi.

Încerc să împing poarta care era întredeschisă și-i simt greutatea, ca și cum ar fi fost în realitate, împing cu un pic mai multă forță în același timp și apa care se tot împotrivea numai-numai  să intre în curte.

Ca și cum  acea simplă poartă ar fi putut să țină piept furiosului șuvoi de apă care inunda cu o viteză de neînchipuit tot drumul, auzeam forfota apei turbate și nu intram deloc în panică, de parcă așa ar fi fost normal să se întâmple.

Apoi mi-am amintit că s-a mai întâmplat o dată  la fel, aproape identic, cu ceva mai mult timp în urmă, și că n-am pățit nimic – să stau liniștită.

Interesant e, că într-adevăr, s-a mai întâmplat asta, dar tot într-un vis visat de multă vreme, să tot fie un an, doi sau chiar mai mulți.

Iar acum , în timp ce visam, mi-am amintit de acel vis pe care-l consideram ca făcând parte din realitate, ca pe o amintire clară a vieții reale și nu imaginare.

Acum, eu știu că subconștientul nu prea face diferența dintre real și imaginar și că adună și analizează totul, indiferent dacă noi conștientizăm ori ba acea informație, indiferent de unde și cum e venită .

Și nu, nu din cartea aia despre creier, cu mii de reclame, a neurochirurgului Vlad Ciurea am aflat asta, mai degrabă prin cărțile lui Constantin Dulcan poți să întâlnești ideea, eu am aflat căutând, selectând și analizând  mai multe și diverse informații pe această temă cu multă vreme în urmă.

Când unei cărți sau indiferent de natura obiectului i se aduce prea multă laudă, i se face o exagerată reclamă, creierul meu refuză cu desăvârșire în a-și mai dori acea carte sau obiect!

Așa mi s-a întâmplat mie cu cartea “Sănătatea creierului pe înțelesul tuturor” , cu tot respectul cuvenit pentru om.

Și, totuși, curiozitatea m-a făcut să mă duc să mă uit din nou la drum, pentru că părea să se audă că apa se scurge cu mai puțină vâltoare.

Deschid poarta și văd cum apa devenea mai liniștită , cu un fel de valuri mici, ca acelea de la malul unei mări calme, apa începe să se scurgă încât să se vadă pamântul care părea că nu e deloc mocirlos , era un pământ tare și curat, de culoarea lui naturală.

Dau să zâmbesc, cumva ușurată că necazul a trecut și vreau să intru înapoi în curte ,dar aud ceva ce mă nedumerește. Mă opresc din mers, întorc capul în direcția de unde cred eu că vine sunetul și aud mai bine, părea că se aude un bocet, ca și cum cineva – o ființă umană –  se plânge, se jelește.

Mă întorc cu totul, fac câțiva pași, mă așez ușor și-mi lipesc urechea de pamânt ca să aud mai bine ce zice, pentru că de acolo venea sunetul, din pământ.

Instant mi-am dat seama că vorbesc cu Pământul și l-am întrebat ce-l doare, de ce atâta jale. Mi-a răspuns cu glas de om ca să-l pot înțelege , însă nu-mi amintesc exact cuvintele, ca și cum s-ar fi folosit de niște sunete care împreunate făceau să sune ca și cuvintele, dar mesajul era destul de clar – esența mesajului era că nu mai poate să suporte atâta durere, un fel de :

“-Nu mai poooot, nu mai pot!”.

Iar eu i-am zis pe un ton un pic mai sarcastic:

“- Da, ce crezi, că omul mai poate?! Și omul e la fel!”

A dat să mai zică ceva dar n-am mai înțeles pentru că o aud pe cumnata mea vorbind despre ceva, că uitase niște chestii în mijlocul drumului pe aproape de poartă și că trebuie să se grăbească să elibereze drumul, ca nu cumva careva să se împiedice de ele, să se lovească sau cine știe, să facă vreun accident.

Și atunci dădui repede să mă ridic ca s-o ajut.

Cam atât fu, în mare, visul care mă puse pe gânduri de cum crăpai ochii. Și ca să fie treaba-treabă, nu știu de fu coincidență-întâmplare, soțul meu îmi făcu trezirea cu o muzică (ca de obicei, nimic nou în asta) ce părea că face continuarea visului, dar m-am trezit deja și-l întreb :

-Auzi, da` ce muzică e asta?!

-Stai să verific, că nu știu nici eu… Aaa, “Spiritul Pământului” Stive Morgan – Earth Breath Album 2014 !

-What?!!

Zii și tu, chiar așa, coincidență?!

Articol de Mihaela Vicol, din blogul personal: https://mihaelavicol.com/am-visat-ca-vorbeam-cu-pamantul…

Imaginea de mai sus reprezintă a 4-a mea încercare de a picta, în care m-am folosit de o coală A4 din hârtie pentru desen, pensule ieftine și câteva culori acrilice cumpărate dintr-un magazin universal.

Pe atunci n-aveam de unde să știu cum îmi va fi drumul, dacă îmi va fi greu sau ușor, dacă voi avea suficientă putere ca să mă ridic ori de căte ori voi cădea sau destulă răbdare și curaj cât să nu mă rătăcesc prin labirintul necunoscutului destin.

Mi-a fost și teamă uneori, recunosc, teamă de coala albă, apoi când am trecut la pânză – de pânza albă !

Îmi era teamă că n-o să reușesc, nu să copiez sau să imit imagini deja existente ci, că n-o să reușesc să-mi coordonez imaginația cu emoția și pensula în așa fel încât să-mi aducă mie, în primul rând, satisfacția de a duce la bun sfârșit ceea ce am început într-un mod original sau autentic, prin care să nu las la vedere chinurile facerii ci, numai creația în sine!

Pentru că de la bun început am știut ce-mi doresc și pentru că modestia niciodată nu te poate lăsa purtat pe brațele doamnei Îngâmfare, am reușit ca în aceste trei ierni consecutive(pentru că numai iarna am avut timp pentru pictură) să aduc la lumină câteva zeci de tablouri născute din propria-mi imaginație.

Fiecare tablou îmi poartă amprenta atât la propriu cât și la figurat, fiecare pată de culoare scoate în evidență misterul facerii sau poate să ascundă emoții și sentimente, creațiile mele  fiind  bucățele din suflet proiectate pe albul culorilor.

Îmi place să mă instruiesc singură, în afara școlii și fără vreun profesor care să -mi arate cum și în ce direcție s-o apuc. Deci, e destul de clar, sunt un autodidact cu pretenții!

Așa că, de ce să mă opresc doar la pictură, de ce nu și muzică?!

Ei bine, de puțină vreme am început să mă delectez cu tutoriale și lecții  pentru începători la Orgă/Pian !

Mai este timp, chef sau poftă de a învăța după ce treci de 40 de ani și urci către 50 ?!

Nu-i ăsta un moft sau o nebunie curată?!

Te crezi prea deșteaptă sau talentată și vrei să demonstrezi lumii că tu ești mai cu moț și poți?!

Te prostești, nu?!

Arta autoeducării

Și multe alte vorbe și griji și întrebări

Ce se opun cu vervă acestei mari schimbări

De cum ating lumina cunoașterii de sine

Se sting, lasând desăvârșirea să se călească bine! (21 decembrie 2022)

Articol de Mihaela Vicol, din blogul personal: https://mihaelavicol.com/arta-autoeducarii

“Sînt șapte feluri de negoț, prin care se poate câștiga avere și anume: comerțul cu miresme , intrarea în stăpânirea unui amanet, afaceri în numele unei tovarășii, venirea mușteriilor cunoscuți, arătarea unui preț mincinos, cântar și greutăți false și aducerea de mărfuri din altă țară.
Doar se spune:
Dintre toate mărfurile, cea mai de seamă e mireasma; ce sînt aurul și celelalte pe lângă ea, când se vinde pe-un preț de-o sută de ori mai mare decât acela cu care a fost cumpărată?
Când o casă este pusă amanet, starostele negustorilor își slăvește zeitatea care-l ocrotește: “Dacă moare cel care a amanetat-o, îți voi aduce rugăciuni de mulțumire”.
Cel din fruntea unei tovarășii, când e însărcinat cu o afacere în numele ei, cugetă vesel în inima să: “azi am pus mâna pe întreg pământul plin de bogății; ce-mi mai trebuie altceva?” .
Când vede pe mușteriul cunoscut și așteptat cu nerăbdare că vine la el, negustorul lacom de banii aceluia se bucura ca și cum i s-ar fi născut un băiat.
De asemenea:
Măsura când e plină, când neplină, înșelarea continuă a mușteriilor, spunerea unui preț mincinos: acesta-i felul negustorului.
De asemenea:
Oamenii se duc departe în țară străină pentru a câștiga cu trudă îndoit și întreit, cumpărând mărfuri.”

Articol preluat din blogul personal Mihaela Vicol: Cartea întâia, numită “Dezbinarea prietenilor”

Bătrânii obișnuiau să spună vorbele astea și nu-i înțelegeam deloc pe când eram copii.
Pe atunci nu știam că persoanele vârstnice au nevoie de mai puțin somn decât cei tineri și de ce lor le era cu mult mai ușor să se trezească cu noaptea-n cap. Dar nici ei nu știau, așa că, le era mai ușor să se ia de-ai tineri și să-i facă leneși și putori care dorm până la prânz.
Până când și de Eminescu s-au luat și l-au făcut leneș, că doarme ziua.
Dar ce să-i faci, lipsa cunoașterii duce la interpretări greșite precum și lipsa somnului duce la iritabilitate, la stări de depresie și probleme de concentrare.

Dacă pe atunci se putea spune cu ușurință “Iartă-i Doamne, că nu știu ce fac” , acum nu mai merge, la câtă informație și cunoaștere există în ziua de azi, accesibilă pentru toată lumea.

Personal, cred că omul ca și specie e cam ineficient comparativ cu celelalte animale, cu prea multe nevoi obligatorii, prea mult timp consumat pentru regenerare și mâncare.

Se zice că somnul e cu mult mai important decât mâncarea. Dacă fără mâncare poți rezista aproximativ 14 zile, fără somn reziști doar 10 zile.

Și-acum să înșir mai multe curiozități despre somn:

• Recordul pentru cea mai lungă perioadă fără somn este de 18 zile, 21 de ore şi 40 de minute.
• Dacă nu dormi suficient, e posibil să te îngrași. Lipsa somnului poate cauza o creştere în greutate de aproximativ 900 grame pe săptămână pentru că ni se dereglează echilibrul hormonal şi vom simţi mai des nevoia de a mânca.
• Nu poți să strănuți atunci când dormi.
• Dacă nu dormi suficient 5 nopți la rând, efectul alcoolului asupra organismului va fi de două ori mai mare. Trei băuturi alcoolice vor fi resimţite ca şi cum ai fi băut şase astfel de băuturi în condiţii normale de odihnă.
• Cercetătorii britanici ai Ministerului Apărării au reuşit să reseteze ceasul intern al soldaţilor, astfel încât aceştia să poate merge fără somn timp de până la 36 de ore. Au încorporat nişte fibre optice subţiri în nişte ochelari speciali pentru a proiecta un inel de lumină albă strălucitoare (spectru identic cu un răsărit de soare) pe marginea retinei soldaţilor, pentru a-i face să creadă că tocmai s-au trezit. Sistemul a fost folosit prima dată pe piloţi americani în timpul bombardamentelor din Kosovo.

• Elefanții, girafele sau caii dorm în picioare. Este vorba mai mult de un ațipit, dacă ar fi să ne raportăm la noi, oamenii. Girafele au cel mai scurt somn dintre toate mamiferele, cel mult 2 ore pe zi. Elefanții dorm aproximatv 3 ore și jumătate pe zi, din cauză că au un metabolism lent. Singurul moment când aceste animale (inclusiv caii) dorm culcate este atunci când visează. Timp de câteva minute se întind pe jos și experimentează somnul REM, care este cel mai odihnitor.
• Organismul unei femei are nevoie de o oră în plus de somn față de cel al unui bărbat.
• Jocurile video te pot ajuta să ai vise lucide și îți poți controla visele.
• Mirosul poate afecta visele. Dacă în timpul somnului simți un miros plăcut și visele vor fi plăcute. Și invers, mirosurile neplăcute influențează visele într-un mod negativ.
• În timpul somnului temperatura corpului scade cu aproximativ 0,5 grade C.
• Ai grijă ce culoare dai dormitorului tău! S-a constatat că oamenii care dorm în camere decorate în culori calme, precum galbenul, albastrul sau verdele, au parte de cel mai bun somn. Culorile care nu ne lasă să dormim sunt maro (care, în medie, ne „lasă” să dormim doar 6 ore şi 5 minute pe noapte), gri – le permite oamenilor să doarmă doar 6 ore şi 12 minute pe noapte, violet.

• O singură noapte de somn insuficient îi face pe bărbaţi să perceapă femeile ca fiind mai interesate de sex. Somnul insuficient afectează lobul frontal, ceea ce are un efect negativ asupra mai multor variabile relevante în luarea deciziilor, cum ar fi sensibilitatea la risc, gândirea morală şi inhibiţia.
• Tinerii, de exemplu, cresc mai mult în timpul somnului, decât atunci când sunt treji. Mai mult, rănile se vindecă mult mai repede în timpul somnului.
• Câteva școli din Marea Britanie predau “cursuri de somn”, destinate adolescenților. Măsura a fost instituită după ce s-a constatat că unii dintre elevi nu dorm decât patru ore pe noapte.

Peace&Love și somn ușor!

Articol aparut prima data pe blogul personal Mihaela Vicol: Curiozități despre somn. Lucruri interesante și mai puțin cunoscute

-What?!

Acum câțiva ani, aveam obiceiul de a mă duce în fiecare duminică prin Târgu’ de vechituri, ăla de lângă fabrica de cauciuc.

Lume multă, samsari cocălăriți și oameni de la țară și de peste tot, lucruri vechi și noi, tarabe cu mici usturoiați și gogoși îmbibate în ulei rânced, calabalâcuri, tot ce vrei și ce nu vrei găseai pe acolo – un fel de mică Indie.

Singurul loc în care scăpam de înghesuială, miros de fum și răgâiala celor ghiftuiți, era taraba cu cărți.

De acolo mă aprovizionam mereu cu câte-o carte, două, trei sau chiar mai multe, în funcție de buget și de reducerea pe care mi-o făcea bătrânul anticar.

Că doar era vorba de cărți vechi, deja citite sau chiar destul de vechi și necitite vreodată, pentru că aveau foile netăiate.

Îmi făcusem un fel de pasiune din a cumpăra tot felul de cărți care îmi păreau mie interesante la acel moment, dar pe care nu am reușit să le citesc până acum.

Și uite-așa, a trebuit să-mi mai cumpăr un raft – două pentru că nu mai aveam pe unde să le mai așez, cu toate că, mai am vreo trei rânduri înalte așezate direct pe podea .

Pexels / Pixabay

Dar mie îmi place și-așa, că-s mai la îndemână. Am un rând de cărți și la capu’ patului, astea pe care le răsfoiesc mai des, iar deasupra lor stă mândru: Kindle -u’ , reader’ul meu pe care mi-am lipit un abțibild cu o gărgăriță roșie ca să-l pot diferenția mai ușor.

Deci, cam asta ar însemna “tsundoku” : o pasiune de a cumpăra multe cărți pe care n-o să apuci să le citești pe toate.

“tsunde”= a îngrămădi lucruri + “oku” = a le lăsa o vreme sau “doku”= a citi

“Expresia tsundoku sensei apare în texte din 1879 şi se referă la scriitorul Mori Senzo. Cel mai probabil, a fost folosită în sens satiric şi face referire la un profesor care are multe cărţi, dar pe care nu le citeşte niciodată”,

explică Gerstle.

Limba română nu are un sinonim perfect pentru “tsundoku” , dar ar putea fi definit ca și bibliofilie sau dependenţă de cărţi.

„Chiar și atunci când cititul pare imposibil, prezența cărților cumpărate produce o bucurie atât de mare, încât achiziționarea mai multor cărți decât cineva poate citi nu e nimic altceva decât sufletul care încearcă să atingă infinitul”, a spus Edward Newton, autor, editor și colecționar a 10.000 de cărți.

Și-acum despre “Ikigai” : motivul pentru care te trezești în fiecare dimineață sau altfel spus:

“aspirația fiecărui individ de a-și descoperi și de a-și urma propriul scop în viață”.

Doi spanioli, Hector Garcia (Kirai) și Francesc Miralles au studiat și trăit acest concept de “ikigai” și-au scos o carte: “Ikigai. Secrete japoneze pentru o viață lungă și fericită” , pentru a ne face și nouă cunoscută această filosofie de viață a japonezilor.

Trebuie să ne concentrăm pe mărirea timpului pe care îl petrecem realizând activități care ne fac să intrăm în starea de flux, în loc să ne lăsăm angrenați în activități care ne oferă o plăcere imediată ca mâncatul în exces, abuzul de droguri și alcool sau îndoparea cu ciocolată în fața televizorului.” (pag. 72)

”În realitate, în limba japoneză nu există un cuvânt care să se refere la acțiunea de a se pensiona, cu semnificația exactă de ”retragere definitivă din activitate”, așa cum avem noi în Occident. După cum afirmă Jan Buettner, jurnalist la National Geographic și mare cunoscător al țării nipone, ”a avea un scop în viață este atât de important în această cultură, încât tocmai de aceea nu există conceptul nostru de pensionare”. (pag. 16)

Odată ce ți-ai descoperit ikigai-ul, trebuie să-l urmezi și să-l cultivi în fiecare zi pentru a da un sens existenței tale. În momentul în care viața ta are o semnificație, activitatea cea mai de rutină devine un flux plăcut, tot așa cum caligraful se află în fața pânzei sale ori bucătarul pregătește cu dragoste sushi, chiar și după jumătate de secol, comesenilor.” (pag. 168)

Tsundoku îmi dă un ghiont și mă îndeamnă s-o cumpăr, dar nu suficient de tare încât să trec la hara-kiri .

Toată lumea cred că a auzit de hara-kiri, chiar și nepotu’miu de 9 ani știe .

Azi se juca cu o bâtă prin curte și zicea că e o “katana” . Mă făcu curioasă și începui să-l descos ca să văd ce știe el despre treaba asta și într-adevăr știa ceva despre samurai din desenele animate la care se uită el.

Și-acum mă întreb și eu, de ce oare, filosofia de viață a românului e atât de diferită față de cea a japonezilor și de ce, instinctual, suntem atrași și absorbim doar partea negativă, de violență a celorlalte filosofii?

Articol aparut pe blogul personal Mihaela Vicol: Cuvinte și filosofie japoneză. Dintre “Ikigai” și “Tsundoku” , cel mai mult am auzit de “Hara-kiri”