Eminescu a avut o copilărie fericită, petrecută în mijlocul naturii din Moldova. A fost un copil inteligent și curios, cu o pasiune pentru literatură și poezie.

La vârsta de 11 ani, Eminescu a început să frecventeze școala primară din Botoșani. A fost un elev silitor și talentat, iar profesorii săi l-au încurajat să continue studiile.

În 1865, Eminescu a fost admis la Academia Mihăileană din Iași, unde a studiat la Facultatea de Filosofie. A fost un student eminent, iar profesorii săi l-au considerat un geniu.

Viața de adult

După absolvirea Academiei Mihăilene, Eminescu a plecat la Viena, unde a studiat filosofia și dreptul. A rămas în Viena timp de doi ani, după care s-a întors în România.

În 1872, Eminescu a început să lucreze ca jurnalist la ziarul „Timpul”. În anii următori, a colaborat la mai multe publicații literare, printre care „Convorbiri literare” și „Revista română”.

Eminescu a fost un jurnalist talentat și un scriitor prolific. A scris articole despre diverse subiecte, inclusiv literatură, politică și cultură. A fost, de asemenea, un poet prolific și a publicat numeroase poezii în timpul vieții sale.

Viața personală

Eminescu a fost o persoană complexă și enigmatică. A fost un om de o sensibilitate deosebită, dar și un om cu o fire puternică și independentă. A fost îndrăgostit de mai multe femei, dar singura relație serioasă a avut-o cu Veronica Micle, o poetă talentată și o femeie frumoasă, dar relația lor a fost tumultoasă și plină de suferință.

În ultimii ani ai vieții, Eminescu a suferit de probleme de sănătate mintală. A fost internat în mai multe sanatorii, dar nu a putut fi vindecat.

Moartea

Mihai Eminescu a murit la 15 iunie 1889, în sanatoriul doctorului Alexandru Șuțu din București. Moartea sa a fost o tragedie pentru cultura română.

Opera

Opera lui Mihai Eminescu este vastă și cuprinde poezii, proză, dramaturgie și eseuri. Poeziile sale sunt cele mai cunoscute și mai apreciate, fiind caracterizate de o mare frumusețe lirică și de o profundă înțelegere a condiției umane.

Printre cele mai cunoscute poezii ale lui Eminescu se numără:

• „Luceafărul”
• „Somnoroase păsărele”
• „Floare albastră”
• „Revedere”
• „Pe lângă plopii fără soț”
• „Scrisoarea I”
• „Scrisoarea II”
• „Scrisoarea III”
• „Scrisoarea IV”
• „Odă în metru antic”

Influența

Opera lui Eminescu a avut o influență majoră asupra culturii românești și universale. Poeziile sale au fost traduse în mai multe limbi și sunt studiate în școli și universități din întreaga lume.

Mihai Eminescu este considerat un geniu al poeziei și un simbol al culturii românești. Opera sa este un izvor de inspirație pentru români de pretutindeni și continuă să fie admirată și studiată și în zilele noastre.

-What?!

Acum câțiva ani, aveam obiceiul de a mă duce în fiecare duminică prin Târgu’ de vechituri, ăla de lângă fabrica de cauciuc.

Lume multă, samsari cocălăriți și oameni de la țară și de peste tot, lucruri vechi și noi, tarabe cu mici usturoiați și gogoși îmbibate în ulei rânced, calabalâcuri, tot ce vrei și ce nu vrei găseai pe acolo – un fel de mică Indie.

Singurul loc în care scăpam de înghesuială, miros de fum și răgâiala celor ghiftuiți, era taraba cu cărți.

De acolo mă aprovizionam mereu cu câte-o carte, două, trei sau chiar mai multe, în funcție de buget și de reducerea pe care mi-o făcea bătrânul anticar.

Că doar era vorba de cărți vechi, deja citite sau chiar destul de vechi și necitite vreodată, pentru că aveau foile netăiate.

Îmi făcusem un fel de pasiune din a cumpăra tot felul de cărți care îmi păreau mie interesante la acel moment, dar pe care nu am reușit să le citesc până acum.

Și uite-așa, a trebuit să-mi mai cumpăr un raft – două pentru că nu mai aveam pe unde să le mai așez, cu toate că, mai am vreo trei rânduri înalte așezate direct pe podea .

Pexels / Pixabay

Dar mie îmi place și-așa, că-s mai la îndemână. Am un rând de cărți și la capu’ patului, astea pe care le răsfoiesc mai des, iar deasupra lor stă mândru: Kindle -u’ , reader’ul meu pe care mi-am lipit un abțibild cu o gărgăriță roșie ca să-l pot diferenția mai ușor.

Deci, cam asta ar însemna “tsundoku” : o pasiune de a cumpăra multe cărți pe care n-o să apuci să le citești pe toate.

“tsunde”= a îngrămădi lucruri + “oku” = a le lăsa o vreme sau “doku”= a citi

“Expresia tsundoku sensei apare în texte din 1879 şi se referă la scriitorul Mori Senzo. Cel mai probabil, a fost folosită în sens satiric şi face referire la un profesor care are multe cărţi, dar pe care nu le citeşte niciodată”,

explică Gerstle.

Limba română nu are un sinonim perfect pentru “tsundoku” , dar ar putea fi definit ca și bibliofilie sau dependenţă de cărţi.

„Chiar și atunci când cititul pare imposibil, prezența cărților cumpărate produce o bucurie atât de mare, încât achiziționarea mai multor cărți decât cineva poate citi nu e nimic altceva decât sufletul care încearcă să atingă infinitul”, a spus Edward Newton, autor, editor și colecționar a 10.000 de cărți.

Și-acum despre “Ikigai” : motivul pentru care te trezești în fiecare dimineață sau altfel spus:

“aspirația fiecărui individ de a-și descoperi și de a-și urma propriul scop în viață”.

Doi spanioli, Hector Garcia (Kirai) și Francesc Miralles au studiat și trăit acest concept de “ikigai” și-au scos o carte: “Ikigai. Secrete japoneze pentru o viață lungă și fericită” , pentru a ne face și nouă cunoscută această filosofie de viață a japonezilor.

Trebuie să ne concentrăm pe mărirea timpului pe care îl petrecem realizând activități care ne fac să intrăm în starea de flux, în loc să ne lăsăm angrenați în activități care ne oferă o plăcere imediată ca mâncatul în exces, abuzul de droguri și alcool sau îndoparea cu ciocolată în fața televizorului.” (pag. 72)

”În realitate, în limba japoneză nu există un cuvânt care să se refere la acțiunea de a se pensiona, cu semnificația exactă de ”retragere definitivă din activitate”, așa cum avem noi în Occident. După cum afirmă Jan Buettner, jurnalist la National Geographic și mare cunoscător al țării nipone, ”a avea un scop în viață este atât de important în această cultură, încât tocmai de aceea nu există conceptul nostru de pensionare”. (pag. 16)

Odată ce ți-ai descoperit ikigai-ul, trebuie să-l urmezi și să-l cultivi în fiecare zi pentru a da un sens existenței tale. În momentul în care viața ta are o semnificație, activitatea cea mai de rutină devine un flux plăcut, tot așa cum caligraful se află în fața pânzei sale ori bucătarul pregătește cu dragoste sushi, chiar și după jumătate de secol, comesenilor.” (pag. 168)

Tsundoku îmi dă un ghiont și mă îndeamnă s-o cumpăr, dar nu suficient de tare încât să trec la hara-kiri .

Toată lumea cred că a auzit de hara-kiri, chiar și nepotu’miu de 9 ani știe .

Azi se juca cu o bâtă prin curte și zicea că e o “katana” . Mă făcu curioasă și începui să-l descos ca să văd ce știe el despre treaba asta și într-adevăr știa ceva despre samurai din desenele animate la care se uită el.

Și-acum mă întreb și eu, de ce oare, filosofia de viață a românului e atât de diferită față de cea a japonezilor și de ce, instinctual, suntem atrași și absorbim doar partea negativă, de violență a celorlalte filosofii?

Articol aparut pe blogul personal Mihaela Vicol: Cuvinte și filosofie japoneză. Dintre “Ikigai” și “Tsundoku” , cel mai mult am auzit de “Hara-kiri”